Cea mai mare parte a producţiei de miere din ţara noastră revine micilor producători privaţi, mulţi dintre ei nefiind nici măcar sub umbrela protecţiei unor procesatori sau asociaţii comerciale care se le permită dezvoltarea afacerii. Cu toate că, în ultimele două decenii consumul de miere a urmat un trend ascendent, de la 50 de grame per locuitor la 400 g în prezent, suntem departe de celelalte state europene dezvoltate, ce au un consum, anual, de 4-5 kg de miere per persoană. Preţul mai bun obţinut prin exportul mierii, decât comercializarea sa la intern, face să lăsăm goluri masive pentru pieţele agresive externe de profil şi, adeseori, care nu garantează calitatea.
Programul naţional apicol 2014 – 2016 a fost elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale apicole constituite conform legislaţiei în vigoare. Scopul programului este cât se poate de clar: realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor, sprijinirea apicultorilor pentru achiziţionarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri şi/sau familii de albine, de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral, precum şi pentru decontarea analizelor fizico – chimice care să ateste calitatea mierii.
Beneficiarii sunt apicultorii, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, organizate în asociaţii de crescători de albine, federaţii, uniuni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători, recunoscute conform legislaţiei în vigoare.
Orice strategie nu schimbă cu nimic cota scăzută de consum
În pofida sumelor alocate pentru finanţarea micilor apicultori, ce doresc să se extindă, consumul de miere înţaranoastră rămâne la una dintre cele mai joase cote, la nivel european. Evident, este vorba şi despre lipsa unor campanii agresive de popularizare a beneficiilor consumului regulat de miere, în rândul populaţiei, dar şi de slaba motivaţie financiară a apicultorilor în a comercializa marfa pe teritoriul României. Pentru că, preţul obţinut la export este cu mult mai mare, şi este de înţeles, dacă ne trece prin cap să comparăm puterea de cumpărare a vest-europenilor cu cea a noastră.
Deşi producţia autohtonă de miere ar acoperi, fără nici cea mai mică problemă decalitate şi cantitate, necesarul intern, ea urmează calea exportului, iar rafturile multinaţionalelor alimentare din România sunt ocupate de mierea din import, de tip surogat. Nimeni nu face un control permanent şi riguros al acestor produse expuse vânzării în supermarketuri, chiar dacă se mai întâmplă să fie o concentraţie prea mare de adaosuri artificiale, precum glucozaindustrială. Legal, orice producător care expune mierea la vânzare în supermarketuri este obligat să prezintă, de la bun-început, şi declaraţii de conformitate a produsului, prin care admite că respectă standardele decalitate impuse de legislaţia României.
Aliniere europeană: noi le dăm mierea, dar le importăm glucoza
Cum se face că unificarea şi alinierea la standardeleeuropene a sectorului apicol românesc a dus, ca în majoritatea cazurilor de unificare economică cu UE la exportarea mierii româneşti şi la importul de te miri ce, pentru ca noi să avem, totuşi ce consuma, la acest capitol. Iniţial, primele 15 state member UE au cunoscut un deficit al producţiei interne de miere, gradul de acoperire a consumului intern fiind mai mic de 50%, în timp ce noile state venite la “belşulul UE”, printre care şi România oferă la export cea mai mare parte a mierii interne.
Ţaranostră beneficiază de condiţii naturale pentru producţia de miere,calitatea sa este net superioară celei produse de alte mari state furnizoare, pentru că volumul producţiei este, încă, dependent de condiţiile naturale; asociaţiile producătorilor de miere sunt conştiente de importanţa managementului controluluicalităţii în scopul extinderii exporturilor şi, cu toate acestea structura actuală a pieţei interne de miere este vulnerabilă. Mai găsim, din fericire, mici producători în toate pieţele de cartier craiovene cu zeci de borcane cu miere. Preţul pleacă de la 9-10 lei pentru cea polifloră şiurcă spre 20 de lei cea de salcâm, în borcane de 280g.
Laboratoarele impugn condiţii apicultorilor
Pentru a putea fi declaraţii eligibili la analiza carateristicilor fizico-chimice ale mierii, apicultorul trebuie să fie membru al formei asociative de profil, legal constituită, la data depunerii la sediul acesteia a cererii de solicitare a ajutorului; să aibă pregătire în domeniul apiculturii, confirmată prin adeverinţă/atestat/certificat/diplomă, conform legislaţiei în vigoare, eliberat(ă) până la termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor justificative la APIA; familiile de albine să fie înregistrate/autorizate la DSVSA Dolj, şi în registrul agricol, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar; să aibă stupii identificaţi de către formele asociative de profil legal constituite, prin ANARZ, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor nr. 119/2011, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu modificările şi completările ulterioare; să deţină şi să completeze carnetul de stupină, conform legislaţiei în vigoare; analizele fizico-chimice ale mierii trebuie să fie făcute la un laborator autorizat sanitarveterinar.
Cheltuielile eligibile, aici, sunt preţul fără TVA pentru setul de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii şi care trebuie să cuprindă: determinarea hidrometilfurfurolului (HMF) din miere; determinarea glucozei şi fructozei din miere; determinarea conţinutului de apă; examen organoleptic; determinarea indicelui diastazic.
