14 proiecte finanţate / ”Investiţii pentru comunităţi durabile”

0
304

Cele 14 proiecte finanţate, prin programul ”Investiţii pentru comunităţi durabile”, derulat de Fundaţia de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România, au ajuns la jumătatea perioadei de implementare. Rezultatele obţinute până în acest moment demonstrează că şi în comunităţile mici, preponderent rurale, există oameni cu iniţiativă, care, dispunând de resursele potrivite, pot implementa cu succes proiecte sociale, în sprijinul categoriilor defavorizate. 

Mai bine de 1500 de persoane din 8 judeţe situate în estul ţării beneficiază de activităţile şi investiţiile realizate prin aceste proiecte, a căror finanţare însumează 125.000 de euro. În majoritatea lor, proiectele vizează educaţia copiilor şi adolescenţilor (9 proiecte), însă există şi proiecte dedicate persoanelor cu dizabilităţi (2), vârstnicilor (2) şi adulţilor cu probleme sociale (1). La Găgeşti, în judeţul Vaslui, Asociaţia „Bună ziua copii din România” a achiziţionat o moară, unde o parte dintre cei 32 de rezidenţi ai locuinţei protejate din comună, adulţi cu dizabilităţi, muncesc cu rândul şi produc furaje pentru ferma proprie, dar şi pentru locuitorii comunei. Activitatea şi munca pe care ei o desfăşoară zi de zi în locuinţa protejată demonstrează că şi persoanele cu dizabilităţi au potenţialul şi capacitatea de a realiza lucruri semnificative, dacă li se dă o şansă.

Va fi amenajat şi un punct de prim ajutor

Pentru cei 15 vârstnici ai locuinţei protejate din satul Oreavu, judeţul Vrâncea, filiala locală de Cruce Roşie a aplicat pentru o finanţare care să permită transformarea foişorului din curtea centrului într-un spaţiu de petrecere a timpului liber atât pentru rezidenţii centrului cât şi pentru alţi 35 de batrâni din comunitate. Tot aici, pe lângă sala de socializare dotată cu dotată cu echipamente tehnologice şi jocuri pentru petrecerea timpului liber, va fi amenajat şi un punct de prim ajutor în care medicul de familie din Gugeşti va putea oferi consultaţii periodice, scutindu-i pe vârstnicii din sat de drumul de 5 km până la dispensarul comunal.

Coordonatorul de voluntari al anului

Proiectele finanţate se bucură deja de aprecierea comunităţii şi chiar de apreciere natională. Astfel iniţiatoarea proiectului Caravana After School din comuna Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, doamna profesoară Daniela-Luminiţa Ceredeev, a fost laureată în cadrul Galei Naţionale a Voluntariatului 2015 cu premiul: Coordonatorul de voluntari al anului, pentru toate activitaţile derulate cu copiii şi tinerii din această comunitate, inclusiv cele din cadrul proiectului finanţat de FSC şi Fundaţia Vodafone România. Mai la nord, în localitatea Siret, proiectul De mână cu şcoala, iniţiat de Asociaţia părinţilor Şcolii “Petru Muşat”, a înregistrat un impact în comunitate mult peste asteptări. Deşi iniţial proiectul viza un numar de 100 de copii proveniţi în special din familii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, care să beneficieze gratuit de activitaţi tip after school, după primele luni de la lansare, numărul beneficiarilor a crescut la 120.

Poveştile acestor proiecte sunt impresionante

Un alt proiect similar, desfăşurat de această dată în comuna Bicaz Chei, judeţul Neamţ, se bucură de apreciere, nu doar din partea copiilor care beneficiază de el, ci şi din partea autoritaţilor locale care au aprobat deja finanţarea proiectului şi pentru cea de a doua jumătate a anului 2016, după încheierea finanţării oferite prin proiectul ”Investiţii pentru comunitaţi durabile”.  Şi nu doar cifrele, ci şi poveştile acestor proiecte sunt impresionante. Proiectul “Investiţii pentru comunităţi durabile” face parte din “Programul strategic de investiţie în mediul rural” pe care Fundaţia Vodafone România îl derulează în toate judeţele ţării şi care susţine devoltarea de proiecte în domeniile educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România.

Despre Fundaţia Vodafone România :

Este o organizaţie non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 18 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat peste 963 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 23 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

 

Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău (F.S.C.)

Este una dintre cele mai mari şi mai bine organizate ONG-uri din România, ce îşi desfăsoară activitatea într-o zonă cu mari probleme sociale, regiunea estică a Judeţului Bacău. Prin cele opt proiecte derulate la ora actuală, venim în sprijinul celor mai defavorizate categorii ale comunităţii: bătrâni şi bolnavi în faze terminale, copii şi familii defavorizate, comunităţi rurale izolate. Are la ora actuală un număr de 130 de angajaţi, aproximativ 200 de voluntari, 8 centre educaţionale pentru copii şi un Centru de zi pentru vârstnici, 11 echipe de îngrijire la domiciliu.