Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova nu se dezminte şi scoate pe „bandă rulantă” elevi de nota zece, care reprezintă România la competiţii de anvergură, obţinând şi rezultate notabile. Zilele trecute, una dintre eleve a fost selecţionată în lotul olimpic, iar cea de-a doua aşteaptă răspunsul comisiei.
În urmă cu două zile, Elena Diana Gabroveanu, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, a fost declarată prima calificată la „biologie”, în Lotul Naţional al României, care va participa, în perioada 7-14 mai, la a XIV-a ediţie a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO), cu loc de desfăşurare în Tartu (Estonia).
La această competiţie, România va participa cu două echipe, fiecare formată din câte trei elevi, câte unul pentru fiecare materie: fizică, biologie, chimie. „Ca director, nu pot decât să fiu mândru pentru rezultatele obţinute. Aşteptăm, cu speranţe îndreptăţite, ca şi cea de-a doua candidată – Elena Mădălina Stănăşel – să fie parte din echipa ţării noastre, la chimie. Este un nou rezultat de prestigiu pentru şcoala craioveană”, a precizat prof. Zamfirică Petrescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”. Cei doi profesori care le-au pregătit pe cele două eleve, Genelia Petrescu (biologie) şi Cornelia Cerăceanu (chimie), au fost felicitate, la rândul lor, de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Este meritul celor doua profesoare si al copiilor. Nu inteleg de ce i s-a luat interviu acestui dobitoc de director! Care de fapt nu isi ajuta elevii, decat daca “are chef”.:)
Comments are closed.