Comisia juridică a avizat favorabil cererile DNA în dosarul Voicu – Păun

0
367

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, ieri, favorabil solicitarea DNA de reţinere şi arestare a deputatului Nicolae Păun, acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri şi spălare de bani în acelaşi dosar în care este cercetat şi Mădălin Voicu. Pentru reţinerea deputatului minorităţilor au votat 13 membri ai Comisiei juridice, doi “împotrivă”, iar 3 s-au abţinut. Şi pentru arestarea au fost 13 voturi “pentru”, două “împotrivă” şi trei abţineri. Nicolae Păun nu a venit la Comisia juridică pentru a-şi susţine punctul de vedere.

“Domnul deputat Nicolae Păun a fost anunţat atât telefonic, cât şi prin adresă scrisă la Grupul din care face parte. A fost prezent joi şi vineri la Comisia Juridică, însoţit de avocat. De asemenea, a luat la cunoştinţă sub semnătură faptul că a fost convocată comisia juridică în vederea dezbaterii cererilor ministrului Justiţiei. Dânsul nu a fost prezent. Staff-ul tehnic a primit un sms foarte scurt de la consiliera dânsului în care anunţa că nu va veni”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica.

Deputatul Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de “folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată”.

Pentru reţinerea deputatului PSD Mădălin Voicu s-au pronunţat 10 membri ai Comisiei juridice, în timp ce 9 au fost “împotrivă”. De asemenea, pentru solicitarea de arestare au votat tot 10 deputaţi, iar 8 “împotrivă”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Juridice Ciprian Nica. La ieşirea din sala de şedinţă, Mădălin Voicu a afirmat că avocaţii săi l-au sfătuit să nu facă declaraţii. Votul a fost secret, iar avizul comisiei juridice este consultativ, decizia finală aparţinând plenului.

Săptămâna trecută, după ce şi-a studiat dosarul, Mădălin Voicu a declarat că este nevinovat, în timp ce Nicolae Păun a preferat să folosească uşa din spate a sălii de şedinţă pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariştilor.

Potrivit unor surse parlamentare, dosarele conţin interceptări ale unor înjurături şi ameninţări făcute la adresa procurorilor de Nicolae Păun.

Referitor la acuzaţiile de trafic de influenţă, Mădălin Voicu a precizat joi că interceptările din dosar ce îl au drept protagonist vizează un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audienţă pe deputatul Nicolae Păun. Întrebat de jurnalişti dacă va face o recomandare pentru colegii deputaţi, în privinţa votului din plen, Mădălin Voicu a spus că nu ”îşi permite” să facă recomandări nimănui. De asemenea, el a explicat că deputaţii îl cunosc suficient de bine ca să nu mai fie nevoie de aşa ceva.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va vota în favoarea cererii DNA. Dosarul DNA are 19 volume, însumând 4886 de pagini.