Echipa feminină de spadă a României, locul 1 în etapa de Cupă Mondială de la Buenos Aires

0
419

Echipa feminină de spadă a României a câştigat medalia de aur în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Buenos Aires (Argentina), duminică seara, după ce a învins Rusia în finală cu scorul de 45-40. România a evoluat în formula Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu. Antrenorii lotului feminin de spadă a României sunt Dan Podeanu şi George Epurescu. România conduce în clasamentul Cupei Mondiale de spadă feminin pe echipe, cu 352 puncte, urmată de China, 348 puncte, şi Rusia, 304 puncte.