„Mesajul meu antidrog”, mai actual ca niciodată

0
619

Ieri, la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj s-a dat startul cele de-a XIII-a ediţii a fazei judeţene, din calendarul naţional, a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”, organizat în parteneriat de CPECA Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Asociaţia „Europrotector”. Cu această ocazie, a fost premiată şi o elevă care, anul trecut, a câştigat premiul I la faza naţională a competiţiei.

S-a dat startul la ediţia a XIII-a a concursului judeţean, fază a competiţiei naţionale „Mesajul meu antidrog” . Subcomisar  Florin Nicolăiţă, şeful CPECA Dolj, a punctat întâlnirea: «Ne bucurăm de parteneriatul nostru cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, a societăţii civile şi a „Europrotector”. Mai mult, din acest an, avem şi sprijinul Primăriei Craiova, care va contribui la premierea adolescenţilor. Scopul nostru este promovarea metodelor de viaţă sănătoasă, iar scăderea consumului de droguri şi a consumatorilor se află, de asemenea, printre obiectivele noastre. La acest concurs sunt mai multe secţiuni – film de scurtmetraj (liceu), spot antidrog (liceu), eseu literar (gimnaziu şi liceu), iar, de acum, şi în limba „romani”, arte vizuale (grafică şi pictură, pentru ambele cicluri de învăţământ preuniversitar amintite). Ne mândrim că, an de an, avem premianţi la nivel naţional. Chiar şi acum, vă putem prezenta o elevă câştigătoare».

O adolescentă ne învaţă să vedem viaţa aşa cum este

Este în clasa a VIII-a la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, dar a venit de la Liceul „Horia Vintilă” din Segarcea. A câştigat, la ediţia trecută a concursului „Mesajul meu antidrog”, premiul I la grafică – pictură. „Eram în clasa a V-a şi nu ştiam foarte multe despre aceste mesaje. Cu timpul, am început să înţeleg şi am zis să-i ajut . Creaţia mea a fost în alb- negru, deoarece aşa este şi viaţa, nu este colorată ”, a spus premianta Ştefania Stancu. Lecţia ei a fost bine înţeleasă. „Mă bucur că putem fi parteneri în acest proiect şi-i vom ajuta în continuare pe cei de la CPECA. Dar această tânără, căreia îi urez succes în continuare, ne-a arătat aşa cum este viaţa, în alb şi negru, şi trebuie să alegem”, a spus prof. Simona Chiriţă, inspector pentru activităţi extra-şcolare în cadrul ISJ Dolj.

Cerinţe de modificare a legislaţiei

Prezentă la întâlnire, Oana Mateescu, reprezentanta „Europrotector”, a adus în discuţie două probleme majore: «Am avut, de curând, încheierea unui proiect – „Cu mintea limpede”, destinat adolescenţilor care au probleme de la consumul de droguri, alcool etc. Ne dorim să fie dezbătute şi să fie şi legiferate două probleme: una care ţine de dreptul de decizie independentă a tinerilor, de la 16 ani, dacă tot pot răspunde penal, pentru a apela la psiholog sau alţi specialişti; consilierea obligatorie a copiilor cu probleme de violenţă, pentru a nu se mai ajunge la tragedii ca în cazul când Andrei Goreci a fost omorât în stradă de un adolescent care a fost mutat prin mai multe instituţii şcolare, ştiindu-se problemele lui cu violenţa». Nimic mai adevărat…