Academicianul Alexandru Vulpe, director al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române, a decedat la vârsta de 84 de ani.

0
578

“Ne-a părăsit astăzi un mare arheolog, profesor şi om de carte. Academicianul Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie V. Pârvan, preşedintele secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, emeritus al Universităţii din Bucureşti, a plecat dintre noi. Sit Tibi Terra Levis. Va rămâne întodeauna cu noi amintirea cursurilor erudite, a generozităţii sale faţă de studenţi şi colegi deopotrivă, exemplul unei vieţi care ne-a făcut lumea mai frumoasă”, a anunţat Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei al Universităţii din Bucureşti, azi, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook.

Din 1965 devine cercetător ştiinţific al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti, iar în 1968 obţine titlul de doctor în istorie cu lucrarea “Necropola hallstattiană de la Ferigile” (conducător ştiinţific Ion Nestor). începând cu 1976 devine membru corespondent al Institutului Arheologic German şi membru al Consiliului Permanent al Uniunii Internaţionale de Ştiinţe Pre- şi Protoistorice (U.I.S.P.P.). În 1990 devine şeful secţiei de arheologie preistorică din cadrul Institutului de arheologie şi profesor asociat al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti. Din 1991 este membru al Comitetului Executiv al U.I.S.P.P., iar din 1999 este director al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”. A susţinut prelegeri la universităţile din Heidelberg, Berlin, Bonn, Frankfurt am Main, Marburg, Münster, Giessen, Saarbrücken. În anul 2000 a fost decorat cu ordinul “Steaua României” în grad de comandor, iar din 2009 este membru titular al Academiei Române şi preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie.