Ucraina confirmă cazurile de decese din cauza gripei porcine

0
406

O sută optzeci şi patru de persoane au murit în Ucraina din cauza virusului H1N1, care provoacă gripa porcină, după declanşarea epidemiei la finalul lunii septembrie, a anunţat, luni, Ministerul ucrainean al Sănătăţii, fără a lua în calcul cazurile de deces înregistrate în estul separatist al ţării. O femeie însărcinată şi trei copii se numără printre victimele gripei porcine, a informat o sursă din cadrul ministerului. Începînd cu data de 28 septembrie, în Ucraina au fost înregistrate 220 de decese cauzate de gripă. Dintre acestea, 34 de cazuri au fost puse în legătură cu virusul atipic A şi două cu virusul B, potrivit aceleiaşi surse. Aceste statistici nu iau în calcul teritoriile din estul separatist prorus al Ucrainei aflat sub controlul rebelilor, unde epidemia este de asemenea, prezentă. Regiunea cea mai afectată, unde au murit 38 de persoane este Odesa (sud), urmată de Harkov (est) şiVinnitsa(centru). “În acest an, a fost înregistrată o creştere a numărului de bolnavi după mai mulţi ani cînd făceam faţă aceluiaşi virus, împotriva căruia majoritatea oamenilor îşi dezvoltaseră imunitatea”, a explicat sursa din cadrul Ministerului Sănătăţii. De precizat că focarele de gripă porcină sunt la 200 de km de graniţa cu România.