Franţuzoaica Jacqueline Sauvage, care şi-a omorât soţul după ce acesta a maltratat-o toată viaţa, a fost graţiată

0
322

Franţuzoaica Jacqueline Sauvage, care şi-a omorât soţul după ce a maltratat-o toată viaţa, a obţinut graţierea prezidenţială. Preşedintele Francois Hollande afirmă într-un comunicat că e vorba despre o situaţie excepţională. Cazul femeii în vârstă de 68 de ani a stârnit multă emoţie în Franţa, iar opinia publică s-a mobilizat masiv pentru a-i cere graţierea. Coşmarul lui Jacqueline Sauvage a durat 47 de ani; aproape o jumătate de secol de bătăi şi agresiuni sexuale, inclusiv asupra celor 4 copii pe care-i avea cu soţul ei. În 2012, după ce fiul lor s-a sinucis, Jacqueline Sauvage şi-a împuşcat soţul. A fost condamnată la 10 ani de închisoare, sentinţă confirmată în decembrie de Curtea de Apel. Singura ei şansă era graţierea prezidenţială. Vecini, rude, necunoscuţi – toată lumea s-a mobilizat şi a cerut preşedintelui să o graţieze. “Trebuie să facem ceva. Femeia asta trebuie eliberată, a suferit destul”. Cele trei fiice ale Jacquelinei au fost primite la Elysee de preşedintele Hollande; el a cerut un timp de gândire, iar aseară a anunţat decizia de a o graţia, printr-un comunicat pe site-ul preşedinţiei.