Craiova: 40 de taximetrişti sancţionaţi de poliţişti

0
344
Luni, 25 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat şi executat o acţiune prin care s-a urmărit prevenirea evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi conducătorii de autovehicule destinate transportului de persoane în regim „taxi”. Poliţiştii rutieri au avut în vedere şi prevenirea accidentelor de circulaţie în care ar putea fi implicaţi pietonii care traversează neregulamentar. În cadrul acţiunii au fost constatate şi aplicate 95 sancţiuni contravenţionale de peste 20.500 lei, dintre care 40 amenzi au fost aplicate şoferilor de taxi, 7 certificate de înmatriculare fiind retrase. B.MARIAN, 31 de ani, din Craiova a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe strada A.I. Cuza din Craiova, cu defecţiuni la sistemul de iluminare. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reţinut certificatul de înmatriculare.