Ucraina a amendat Gazprom cu 3,5 miliarde de euro pentru monopol pe piaţa tranzitului gazelor

0
356

Autoritatea pentru concurenţă din Ucraina a amendat grupul rus Gazprom cu 85 de miliarde grivne (3,5 miliarde dolari), pentru folosirea abuzivă a poziţiei de monopol pe piaţa ucraineană a tranzitului gazelor, a anunţat ieri şeful instituţiei, Iuri Terentiev, pe Facebook. Decizia autorităţii ucrainene este cel mai recent capital al unui conflict de lungă durată dintre cele două ţări, care a avut ca rezultat o scădere accentuată a livrărilor ruseşti de gaze către Ucraina. “A fost luată o decizie în legătură cu abuzul de monopol pe piaţa tranzitului de către Gazprom. Amenda este de 85 de miliarde de grivne”, a scris Terentiev. Autoritatea pentru concurenţă nu a oferit detalii, iar reprezentanţii Gazprom nu au fost disponibili pentru comentarii. Gazprom a anunţat săptămâna trecută că Ucraina datorează companiei 2,549 miliarde de dolari pentru gazele livrate în trimestrul al treilea al anului trecut, iar banii ar trebui plătiţi în termen de 10 zile. Suma include banii datoraţi în cadrul clauzei “cumpără sau plăteşte”, din acordul de livrare a gazelor. Naftogaz a calificat această clauză drept “ilegală şi nulă”. Solicitarea Gazprom a venit după decizia Naftogaz de a impune o majorare de 5% a tarifului de tranzit pentru exportul gazelor ruseşti în Europa. Uniunea Europeană primeşte circa 40% din importurile de gaze ruseşti prin intermediul Ucrainei. Disputa dintre Gazprom şi Naftogaz a ajuns la curtea de arbitraj de la Stockholm, pretenţiile Gazprom din partea Ucrainei fiind în prezent de 29,2 miliarde de dolari.