John Oldham a preluat conducerea fabricii Ford de la Craiova

0
386

John Oldham a preluat începând de ieri, conducerea fabricii Ford de la Craiova, înlocuindu-l pe Jan Gijsen, care s-a ocupat de operaţiunile Ford din România în ultimii 5 ani. Jan a fost numit Director al Diviziei de Transformare Europeană în Producţie, Ford Europa, iar în timpul mandatului său în România, Ford a lansat oficial la Craiova producţia de B-MAX şi a motorului EcoBoost de 1 litru.

John Oldham

Cu o experienţă de peste 35 de ani în cadrul Ford Marea Britanie şi Ford Europa, John Oldham este numit Director General al fabricii de la Craiova şi Preşedinte al Ford România. John este familiarizat cu fabrica de la Craiova, unde a sosit în 2013 ca Manager al Uzinei de Motoare, conducând o echipă de peste 1.000 de angajaţi, iar în 2015 a fost numit Asistent Director de Producţie, Ford România, supervizând atât operaţiunile privind producţia de motoare, dar şi cea de vehicule. „Sunt foarte fericit şi onorat să preiau acest mandat de la Jan. Voi depune toate eforturile pentru a continua consolidarea rolului pe care fabrica de la Craiova îl joacă în ansamblul sistemului global de producţie al Ford. Componenta cea mai valoroasă a fabricii Ford de la Craiova sunt angajaţii noştri şi personal sunt foarte mândru să conduc o echipă nu numai dedicată, dar şi foarte talentată”, a declarat John Oldham.

Schimbare şi la Compania Naţională de Vânzări

Totodată Ford anunţă că Attila Szabo a fost numit Director General al Companiei Naţionale de Vânzări Ford România, cu sediul la Bucureşti, înlocuindu-l pe Valerio Brenciaglia, care a fost numit Director al Diviziei de Relaţii cu Clienţii în cadrul Ford Italia. Attila Szabó s-a alăturat echipei globale Ford în 2001, iar în 2003 s-a alăturat echipei de vânzări ocupând mai multe funcţii, inclusiv Director de Vânzări Flote al Ford Ungaria şi EDM (European Direct Markets).

În ultimii 7 ani, a  lucrat pentru Divizia de Marketing a Ford Europa, şi recent a condus una din cele mai mari echipe ale acestei divizii în calitate de Manager Preţuri, fiind responsabil pentru 10 pieţe europene, inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Spania. „Sunt nerăbdător să-mi asum această nouă provocare şi să lucrez cu echipa din România. Avem o linie de produse deosebite şi cred cu tărie că Ford are un potenţial de vânzări foarte bun în România. Voi face tot posibilul să cresc prezenţa Ford în Romania atât in ceea ce priveşte vânzările de flote, dar şi pe partea de retail şi totodată să sprijin reţeaua solidă şi puternică de dealeri Ford din această ţară”, a declarat Attila.

Ford a înfiinţat Compania Naţională de Vânzări din România în august 2010, la doi ani după ce a preluat uzina din Craiova, unde compania a investit până acum peste 1 miliard de euro în producţia de motoare şi vehicule, transformând astfel fabrica într-una din cele mai moderne şi competitive facilităţi de producţie pe care compania le deţine în prezent. În decembrie 2015, Ford a sărbătorit producţia a 1 milion de motoare EcoBoost de 1 litru, produse la fabricile din Craiova şi Koln.

Două FordStore, inaugurate anul trecut în decembrie

Prin reţeaua naţională de dealeri din România, Ford este prezent în 37 de locaţii în toată ţara, dintre care  două FordStore, inaugurate anul trecut în decembrie. FordStore este cel mai nou concept de showroom Ford, care îşi propune să ofere clienţilor o experienţă unică de cumpărare, fiind organizat pe diverse „zone” care oferă un mediu prietenos ce creează o dinamică pozitivă între client şi consilierul de vânzări. Procesul de cumpărare va fi transformat astfel într-o experienţă consecventă şi convingătoare a mărcii Ford. Fiecare FordStore are un Lounge Vignale, o zonă dedicată şi exclusivă pentru clienţii Vignale. Lounge-ul Vignale este un spaţiu semi-privat unde clienţii pot experimenta în voie serviciile personalizate Vignale.