Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 36 rănite, ieri dimineaţă, într-un atentat cu maşină-capcană care a vizat o secţie de poliţie din sud-estul Turciei. O femeie şi un copil s-ar afla printre persoanele decedate. Echipele de intervenţie caută eventuali supravieţuitori printre dărâmături, la locul exploziei din districtul Cinar, în provincia Diyarbakir. Atentatul nu a fost revendicat imediat, dar autorităţile turce au acuzat militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care sunt activi în provincia majoritar kurdă. Bomba a fost detonată la intrarea în secţia de poliţie, dar a avariat şi clădiri rezidenţiale din apropiere, relatează presa turcă. În urma deflagraţiei, atacatorii au lansat rachete asupra secţiei de poliţie. Confruntări între separatiştii PKK şi armata turcă au mai avut loc în ultimele luni în provincia Diyarbakir. Anul trecut, oraşul Diyarbakir şi mai multe zone din sud-est au fost plasate sub restricţii de circulaţie, în cadrul unei operaţiuni de securitate care a urmat unui atac cu bombă soldat cu moartea a 16 militari şi unei ambuscade a rebelilor în care au murit 14 poliţişti. Armistiţiul între forţele turce şi PKK a încetat în iulie, iar aviaţia turcă bombardează de atunci baze ale militanţilor kurzi din nordul Irakului şi din Siria.