Un sabotaj în detrimentul locuitorilor / Şicanări inutile între executivul şi legislativul din Poiana Mare

0
550

O aşezare sublimă plasată în câmpia Desnăţuiului, cu locuitori harnici, gospodării dintre cele mai impunătoarea, comuna Poiana Mare trăieşte printre atâtea destine şi unul, de natură politică, cum altfel, decât în detrimentul cetăţenilor. Un război surd, ce riscă să se permanentizeze, între primarul, Marin Vintilă, pe de o parte, şi consilierii locali, pe de alta, nu aduce decât blocaje în dezvoltarea comunei şi în punerea în practică a unor proiecte fireşti de dezvoltare a localităţii şi, implicit, a oamenilor. Tergiversări la aprobarea în şedinţele de Consiliul Local a iniţiativelor înaintate de primar, blocarea unor proiecte de hotărâre, doar cu scopul meschin de a arăta că edilul se va face vinovat de eventuale eşecuri în îmbunătăţirea condiţiilor de trai din comună sunt câteva din metodele uzitate de Consiului Local, pe care Marin Vintilă le aduce pe tapet, pertinent, încercând să tragă un semnal de alarmă tuturor care nu înţeleg că mandatul primit de la localnici trebuie folosit în interesul acestora din urmă.

Despre comuna Poiana Mare nu credem să existe cineva, care să nu ştie, că este cea mai mare localitate de acest tip din Dolj. Şi, nu numai atât. Că este şi cel mai mare bazin legumicol din regiune. În spatele unor asemenea caracteristici de invidiat stă munca perseverentă a locuitorilor. Oameni deprinşi cu munca, încă de pe vremea vechiului regim. Soarele înnăbuşitor, frigul tăios din lunca Dunării, ploile repezi de vară nu-i sperie, doar le întăresc caracterul. Oricum, omul de la ţară are o tipologie aparte, fie şi pentru singurul motiv că, a înţeles că numai prin muncă poate să-şi facă un trai mai bun. Dar, acum, în vremuri de liberă circulaţie, rigorile localnicilor sunt pe deplin justificate. Oamenii cer şi au dreptul la străzi modernizate, la instituţii de şcolarizare refăcute, la parcuri şi târguri de săptămână acceptabile, dacă nu chiar făcute după standardele europene.

Primarul nu poate admite obtuzitatea consilierilor locali

Pe tot acest fond firesc de aşteptări ale comunităţii, niciun primar nu ar fi indiferent, mai ales că are şi resursele financiare de a mişca lucrurile în direcţia dorită de alegători, cum este cazul primarului Marin Vintilă. Numai că, uneori, îşi bagă necuratul coada şi absurdul este la el acasă. „Am avut 120 de miliarde de lei vechi alocate pentru asfaltarea străzilor de la nord la sud. Dar consilierii nu au votat această investiţie pe motiv că se lucrează la apă şi canal. Puteau foarte bine să prioritizeze în funcţie de zonarea lucrărilor de apă şi canal. Degeabă le-am adus ingineri de la Compania de Apă să le explice că se poate realiza asfaltarea, că tot nu au dorit să voteze propunerea mea”, ne-a explicat Marin Vintilă, primarul comunei Poiana Mare. Şi asta nu a fost totul. Războiul inutil între cele două tabere locale – executivă şi legislativă a continuat şi cu alte proiecte foarte importante pentru comunitate. „Am încercat să construiesc un nou dispensar în Poiana Mare. În bugetul de la începutul anului 2015 am prevăzut şi suma necesară ridicării acestui obiectiv. Consilierii au schimbat după bunul plac amplasamentul şi, nici aşa, nu s-a întâmplat nimic concret. Am stat două luni să fixăm locaţia şi ei au cerut apoi schimbarea. Nu vor să înţeleagă, că nu contează cine este acum primar şi cine va fi ulterior. Comunitatea este cea care pierde totul”, a avertizat Marin Vintilă.

Marin Vintilă

 O propunere…indecent de dubioasă

Dacă, din motive de mojicie umană, e musai să nu se facă treabă pentru locuitorii din Poiana Mare, totuşi, din partea consilierilor locali, primarul spune că ar fi venit o iniţiativă, cel puţin insolită: pietruirea unei singure străzii, cea denumită Câmpului, din Tunarii Vechi. Aparent nimic dubios. Numai că, pentru o asemenea lucrare au fost bugetate 5 miliarde de lei vechi! Să mai precizăm că pe strada cu pricina se află doar 6 case! „Normal că nu am fost de acord să accept o asemenea propunere. Era strigător la cer. Trebuie să nu fim în toate minţile, ca să acceptăm aşa ceva”, a menţionat primarul. Dintr-o listă de 19 proiecte de investiţii ce trebuiesc realizate în perioada următoare, edilul ne arată ce verbul cel mai potrivit este „a spera”! Tergiversările, blocajele intenţionate din partea Consiliului Local sunt răul cel mai mare cu putinţă, în aceste vremuri, când se joacă la ruletă destinele noastre ca popor şi orice plus de modernizare contează. Nimicnicia, impostura şi veleităţile de mari tartori ale unor aleşi locali lasă în urma lor doar lipsă de orizont. Ceea ce e şi mai grav, este că unii dintre aceştia vor îmbrăca în luna iunie a.c. haina de candidat imaculat, înnălbit de cele mai ales gânduri pentru populaţie. Dar, să nu te pui niciodată cu agerimea ţăranului doljean!

O acreditare bine-meritată

Printre atâtea bătăi de cap, edilul din Poiana Mare găseşte şi un motiv de bucurie. Spitalul de Neuropsihiatrie a trecut cu bine testul de acreditare, obţinând un scor foarte mare. „Aici, la această instituţie, toată lumea a înţeles că, numai dacă muncim acolo unde suntem plătiţi, putem face lucruri minunate. Vreau să vă spun că obţinerea acreditării este meritul tuturor angajaţilor şi îi felicit pentru aceasta”, a punctat Marin Vintilă. Rămânând tot pe acest segment, primarul ne-a mai destăinuit că, „după ce a lucrat mai mulţi ani la spitalul Fundeni, medicul Ciprian Vârtosu, născut aici, la noi, a ales să lucreze la Spitalul Calafat. Este o mare bucurie pentru noi toţi, că specialiştii din Sănătate înţeleg să fie aproape şi de locurile de unde au pornit”.

Viaţa curge domol, presărată cu trudă, multă trudă

Pentru localnici, obişnuiţi cu vicisitudinile vieţii, disputele dintre executivul şi legislativul local nu par să nască emoţii puternice. Grădinile, câmpul, animalele sunt mai aproape de sufletul lor, decât miopia şi cinismul aleşilor locali. „Vegetaţia se deschide de la căldură. Afumăturile şi cârnaţii stau sub polată, dar e un pic prea cald. Grâul e şi el e galben, doar acolo, unde s-a cultivat, anterior, floarea-soarelui şi a consumat mult din nutrienţi. Oamenii nu ştiu cum să mai lucreze în sere. Oricum, din decembrie tot robotesc. Vânzările de legume se fac în sistem organizat, deşi este nevoie de repunerea în activitate a cooperativelor. Acum se vinde la ambalaj de cutii de banane şi mai apar probleme de calitate. Dar comerţul se învaţă, pas cu pas. Nu avem posibilitatea de a încălzi solariile şi să putem asigura, astfel, marfă la desfacere pentru tot timpul anului”, ne-a declarat primarul din Poiana Mare.

Exotism de Elveţia

Pe meleagurile comunei a poposit, recent, un cetăţean din Elveţia. Omul era în drum, cu un atelaj, spre Mongolia! De profesie medic veterinar, acesta a avut ghinionul să se accidenteze la un picior fiind necesară imobilizarea sa temporară. „Acum o jumătate de lună, un cetăţean de 51 de ani din Elveţia a căzut de pe cal şi şi-a rupt piciorul. Caii săi sunt în îngrijire la noi, de mai bine de o lună de zile. După refacere, acesta doreşte să-şi continue drumul până în Mongolia. Decomdată este în găzduirea unui medic veterinar în Hunia”, ne-a spus Marin Vintilă.