Aproape toţi suspecţii în cazul violenţelor, în principal sexuale, care au avut loc în noaptea de Anul Nou la Koln sunt persoane de origine străină, mai ales solicitanţi de azil care au sosit în ultimele luni în Germania, a anunţat luni ministrul regional de Interne. “Atât declaraţiile martorilor şi rapoartele poliţiei (locale), cât şi descrierile poliţiei federale arată că persoanele care au comis aceste infracţiuni sunt aproape exclusiv de origine imigranţi”, a declarat Ralf Jäger, ministrul de Interne al landului Rhenania de Nord-Westfalia. Numărul plângerilor depuse la poliţie în urma agresiunilor sexuale şi furturilor comise în noaptea de Revelion la Koln a depăşit 500, în timp ce la Hamburg au fost depuse peste 100 de reclamaţii. Potrivit unui comunicat al poliţiei, 516 plângeri au fost depuse până în prezent la Koln, faţă de 379 câte erau anunţate anterior, aproximativ 40 la sută dintre acestea referindu-se la agresiuni sexuale. Comunicatul precizează că un marocan în vârstă de 19 ani a fost arestat în legătură cu atacurile de Revelion, la care ar fi participat aproximativ 1.000 de bărbaţi în faţa principalei gări din oraşul german. Poliţia examinează de asemenea reclamaţiile care vizează alţi 19 suspecţi identificaţi. Majoritatea agresorilor ar fi de origine nord-africană sau arabă, ceea ce a alimentat dezbaterile privind decizia Germaniei de a primi peste un milion de imigranţi în ţară anul trecut. Duminică seara, şase pakistanezi şi un sirian au fost atacaţi în oraşul Koln, pe fondul agresiunilor sexuale şi furturilor produse în noaptea de Revelion, care ar fi fost comise de imigranţi arabi sau nord-africani. Potrivit poliţiei germane din landul Rhenania de Nord-Westfalia, un grup de aproximativ 20 de persoane a atacat şase pakistanezi duminică seara, în apropierea gării centrale din Koln. Două dintre victime au fost transportate la spital. La scurt timp după acest atac, un cetăţean sirian în vârstă de 39 de ani a fost agresat de un grup de cinci persoane. Poliţia a precizat că investighează aceste agresiuni, dar nu a putut confirma dacă atacurile au avut motivaţii de natură rasială. De asemenea, nu este clar dacă cele două cazuri au vreo legătură. Tabloidul local Express a relatat ieri că un grup de “motociclişti, huligani şi bodyguarzi” a plănuit pe Facebook o “vânătoare de oameni”, pentru a “curăţa” centrul oraşului Koln. Un purtător de cuvânt al poliţiei nu a putut însă confirma aceste informaţii ieri dimineaţă. Duminică după-amiază, poliţia a primit informaţii despre grupuri care “caută provocări”. Mai mulţi poliţişti au fost mobilizaţi la Koln şi, în urma unor controale de identitate, patru persoane au fost reţinute pentru scurt timp, a precizat un purtător de cuvânt. Deocamdată nu se ştie dacă aceştia fac parte dintre autorii atacurilor. Infracţiuni similare au avut loc de Revelion şi la Hamburg, unde au fost depuse 108 plângeri, dar şi în alte oraşe, într-o măsură mai mică. Criticată pentru politica sa în favoarea solicitanţilor de azil, pe fondul agresiunilor de la Koln, Angela Merkel a promis înăsprirea legislaţiei. “Cele petrecute în noaptea de Revelion sunt delicte penale respingătoare, care necesită răspunsuri hotărâte”, a declarat Merkel, la finalul unei reuniuni de două zile a conducerii CDU, desfăşurată la Mainz. Înăsprirea legilor “este în interesul cetăţenilor, dar şi în interesul marii majorităţi a refugiaţilor”, a adăugat ea. Astfel, Merkel a informat că o persoană îşi poate pierde dreptul la azil dacă comite delicte, chiar şi în cazul în care este condamnată cu suspendare.
Acasă Actualitate Actualitate externă Agresiunile din Ajunul Anului Nou din Koln. Aproape toţi suspecţii sunt imigranţi...