În Spania, infanta Cristina pe banca acuzaţilor

0
411

La Palma de Mallorca s-a deschis, astăzi, procesul Infantei Cristina, sora regelui Felipe al VI-lea, urmărită pentru delicte fiscale, în cadrul unui scandal de corupţie care-l implică pe soţul său Inaki Urdangarin, fost campion olimpic cu reprezentativa iberică de handbal. Este pentru prima dată după instaurarea monarhiei constituţionale în Spania când un membru al familiei regale se aşează pe banca acuzaţilor. De menţionat că regele a retras titlul de ducesă surorii sale, Infanta Cristina. Povestea durează de patru ani, mai exact de la sfârşitul lunii decembrie 2011. Peste 500 de ziarişti sunt acreditaţi pentru a urmări deschiderea procesului, eveniment „popular” la începutul anului. Până acum, audiată în februarie 2014, Infanta a clamat nevinovăţia sa, afirmând că a ignorat toate activităţile lui Urdangarin. Apărarea intenţionează să pledeze astfel încât prinţesa să scape în final de proces, prin aplicarea „jurisprudenţei Botin”. În 2007, Curtea Supremă validase abandonarea urmăririi judiciare în favoarea unui puternic bancher, Emilio Botin, estimând că el nu putea fi judecat pentru că nici parchetul, nici părţile lezate nu ceruseră urmărirea penală.