Mihai Anghel, „farul” agriculturii doljene!

0
541
Mihai Anghel

Deloc dispus să apară în presă, fie şi favorabil, anevoios de prins disponibil la biroul său, deloc somptuos, din Segarcea, unde se află, mai nou, sediul societăţilor administrate, Mihai Anghel, patronul Cerealcom, are ce spune. Nu atât doar despre prezent, fiindcă, oricum, anul agricol se arată generos, cât mai ales despre ziua de mâine, cu grijile derivate din spaima întreţinută a crizei alimentare. Când administrezi 22.000 de hectare, figurezi în topul primilor cinci sau şase mari producători agricoli ai ţării, când eşti deja băgat în seamă la concursurile internaţionale de anvergură ale vinurilor, cu deja consacratele sortimente „Domeniul Coroanei”, şi deţii spaţii de depozitare de mare capacitate pentru cereale, contând pe piaţa de profil, şi mai deţii şi o dotare tehnică nu atât performantă, cât superperformantă, fireşte că ai dobândit deja o expertiză autentică în materie. Fiindcă te revendici de la o experienţă concretă, măsurabilă în rezultate economice. Invidiat sau neinvidiat, pizmuit sau nu, Mihai Anghel rămâne egal cu sine însuşi. Opinează că în ultimii 20 de ani s-a progresat prea puţin în domeniul agriculturii, în pofida fondurilor de preaderare şi structurale atrase de la UE. Din capul locului, drumul a fost greşit, dacă a existat aşa ceva. Fărâmiţarea proprietăţilor, arendarea sau lăsarea nemuncită a acestora, vehicularea aiuristică a conceptului de „fermă”, formă de organizare preluată de comunişti din occident, la început pentru unităţile agricole de stat, perpetuată anacronic şi în zilele noastre, în locul „exploatării agricole” sau „moşiei”, absenţa unor strategii naţionale clare şi coerente, nesusţinerea adecvată a celei mai rentabile îndeletniciri, care ne-a adus în mileniul trei, toate acestea şi multe altele au făcut să ne poziţionăm unde suntem, să tremurăm de spaimele crizei economice, când am fi putut să nu avem probleme. Printr-un consistent aport al agriculturii la PIB. Înstrăinarea terenurilor agricole la preţuri neverosimil de inadecvate, mult sub cele practicate în Ungaria sau Polonia, pentru aşa-zişi investitori străini, în absenţa unor reglementări clare, a unei protecţii de stat, deşi e vorba de cea mai mare bogăţie a ţării, expectativa generală, ei bine, aceste realităţi pot fi considerate o vulnerabilitate a securităţii alimentare. Mihai Anghel nu se consideră un doctrinar, Doamne fereşte!, nu oferă lecţii, dar expune, cu elocinţă, raţionamente convingătoare, bazate pe calcule economice, străin de orice sentiment de invidie. Prin ceea ce afirmă se dovedeşte un far al agriculturii doljene, deşi are consideraţie mărturisită pentru toţi cei din branşă şi, luat în seamă, ar putea schimba faţa lucrurilor. Cine ştie, poate într-o zi, descoperit de cine trebuie, ar putea ajunge ministrul Agriculturii. Până atunci, exploatările agricole de la Segarcea, Redias şi Bârca, pe care le administrează, produc grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiţă şi struguri în cantităţi vagonabile. În opinia lui Mihai Anghel aşa ar trebui să producă întreaga câmpie a Doljului. După ce a văzut, în câteva rânduri, America şi, de la un capăt la altul, Europa, n-are nici un fel de complexe. E doar mai sigur pe sine. Îţi dai seama că stăpâneşte marketingul agricol şi ştie să-şi aleagă colaboratorii. Cei care au reuşit să fie aleşi se pot considera norocoşi. Doar într-un anumit fel. Fiindcă exigenţa şi rigoarea sunt la cote maxime. Că are dreptate este neîndoielnic, iar că face ceea ce trebuie se vede cu ochiul liber. Pentru asta munceşte, în cel mai pur stil capitalist, un stil care nu se cere reformat. Iată acum şi o părere avizată, în consens, aparţinând economistului-şef al BCR, Lucian Anghel: «Ţara noastră şi-ar putea tripla exporturile, putând asigura necesarul de consum pentru circa patru Românii, dacă ar atinge productivitatea medie la nivel european, potrivit raportului anual pe agricultură „Potenţialul uriaş al României aşteaptă încă să fie deblocat”, realizat de BCR, luând în calcul datele Eurostat şi ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Raportul arată că, dacă productivitatea actuală ar fi fost similară cu cea din Franţa, producţia de porumb ar fi de circa 20 milioane tone, de peste două ori mai mult, iar cea de cereale de 15 milioane tone, cu 2,6 ori mai mult faţă de nivelul actual».