Două noi centre de permanenţă vor fi înfiinţate în Dolj

0
335

Începând cu luna septembrie a acestui an, două noi centre de permanenţă vor funcţiona la Brabova şi Ghidici. Un alt centru, cel de la Bechet, şi-a început activitatea la 1 august a.c.

După mai multe luni de blocaj, noi centre medicale de permanenţă au devenit funcţionale şi în judeţul Dolj. În acest an, Direcţia de Sănătate Publică a reorganizat cele cinci centre de permanenţă care existau deja la Amărăştii de Jos, la Pleniţa, Sadova, Goicea şi Frăţila. În plus, de la 1 august a.c., centrul medical de la Bechet asigură asistenţă medicală pentru oraş, dar şi pentru comunele Călăraşi şi Ostroveni.

Peste doar două săptămâni, de la 1 septembrie, intră în funcţiune centrul de permanenţă Brabova, care asigură asistenţă şi pentru alte localităţi cum ar fi Botoşeşti Paia, Cernăteşti, Gogoşu, Pleşoi şi Seaca de Pădure. De asemenea, va fi disponibil şi centrul de permanenţă de la Ghidici, care va funcţiona într-un spaţiu pus la dispoziţie de Consiliul Local şi va avea în arondare localităţile Ghidici, Piscu Vechi, Poiana Mare şi Desa. „Mai există o cerere şi pentru Murgaşi, ce urmează să fie analizată. Mai sunt însă şi localităţi unde, deşi autorităţile locale oferă spaţiul necesar, medicii de familie nu s-au pus de acord pentru înfiinţarea unui astfel de centru. Acestea apar prin libera asociere a medicilor de familie”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Noile reguli referitoare la activitatea medicilor de familie în cadrul centrelor de permanenţă prevăd că acestea pot fi înfiinţate de un grup de şapte medici, şi nu doar de cinci, aşa cum era până acum. Nu este însă o condiţie obligatorie. Acolo unde nu se poate constitui un grup de şapte medici pentru asigurarea serviciului în regim de gardă se pot înfiinţa unităţi cu cinci sau şase medici de familie. Important este ca numărul cadrelor medicale să nu fie, totuşi, mai mic de cinci.