Peste 900 de doljeni au ajuns la Urgenţă în primele zile ale noului an

0
530

Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova a fost din nou aglomerată de sărbători. Aproape 900 de doljeni au solicitat ajutorul medicilor în primele zile ale lui 2016. În numai 24 de ore, 400 de persoane au ajuns de la masa festivă direct la spital, majoritatea după ce au băut în exces şi au întrecut măsura cu mâncarea. Tot la Urgenţă a fost transportat şi un bătrân în vârstă de 80 de ani, găsit cu hipotermie.

În noaptea dintre ani, cei mai mulţi pacienţi care au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost bolnavi cronic, care au uitat de recomandări şi s-au înfruptat din bucatele tradiţionale fără să mai ţină cont de consecinţe. Au ignorat regimul alimentar şi tratamentul prescris de medic şi au dat medicamentele şi restricţiile de orice fel pe meniul de sărbătoare. Iar bucatele de pe masă nu a fost tocmai uşor de digerat. Tentaţi de mesele îmbelşugate, foarte mulţi pacienţi s-au ales cu suferinţe digestive, dar şi cu suferinţe cardiovasculare.

„Urgenţele”, mai puţin grave decât în anii trecuţi

Aşadar, nici anul acesta petrecerile de Revelion şi cele din primele zile ale noului an nu a trecut fără incidente. În camerele de gardă ale unităţilor sanitare a fost agitaţie mare, medicii având în permanenţă sub supraveghere „victime” ale zilelor de sărbătoare. În plus, aşa cum era de aşteptat, mai mulţi doljeni au avut nevoie de asistenţă medicală după ce au fost implicaţi în diverse altercaţii.

Ospăţul nu a fost tocmai uşor de digerat, mai ales pentru doljenii care sufereau deja de diverse afecţiuni. Nu au mai respectat în niciun fel indicaţiile medicilor şi au asezonat din plin mesele bogate cu alcool.

„Comparativ cu anii trecuţi, gravitatea urgenţelor nu a fost tot atât de mare, dar, per total, numărul de persoane care ajung la UPU în zilele de sărbătoare este în creştere. Numai în primele 24 de ore ale noului an au fost 400 de prezentări  din care şase intoxicaţii etanolice. Aproximativ 10 la sută din aceste urgenţe au necesitat internarea.  Pe 2 ianuarie a fost adus la Urgenţă un bătrân în vârstă de 80 de ani diagnosticat cu hipotermie”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Atenţie la ger!

Pentru că ultimele zile au fost destul de geroase, temperaturile coborând noaptea şi sub minus zece grade Celsius, medicii avertizează şi asupra riscului apariţiei unor afecţiuni provocate de ger. Cele mai frecvente în această perioadă sunt pneumoniile şi infecţiile căilor respiratorii, dar au fost şi destule situaţii în care pacienţi aflaţi deja sub supraveghere cu afecţiuni cronice au fost diagnosticaţi cu complicaţii medicale. Degerăturile şi chiar hipotermiile sunt, de asemenea, în această perioadă cu temperaturi scăzute, un real pericol. În aceste condiţii,  specialiştii îi sfătuiesc pe doljeni să evite expunerea prelungită la frig. Ar trebui să se ferească mai ales persoanele vârstnice, copiii, bolnavii cu afecţiuni cronice cardio-vasculare şi respiratorii care au fost avertizaţi să nu stea prea mult timp în aer liber în perioadele cu ger. Pentru a evita astfel de neplăceri trebuie folosite îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate. Spre exemplu, îmbrăcămintea şi încălţămintea strâmtă nu sunt recomandate pentru că nu păstrează căldura.

„Persoanele care se expun frigului trebuie să poarte căciulă, fular şi mănuşi şi să evite deplasările lungi. De preferat ar fi să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar.  Şi alimentaţia bazată  pe hrană caldă este foarte importantă. La fel fructele şi legumele proaspete ce aduc un aport crescut de vitamine şi minerale”, a mai precizat dr. Cristina Geormăneanu.

Medicii spun că în această perioadă este de evitat consumul de alcool, care predispune la pierderea căldurii din organism. O altă recomandare se adresează bolnavilor cronic, sfătuiţi să nu uite de afecţiunea de care suferă şi să urmeze corect tratamentul. Medicamentaţia nu trebuie întreruptă decât cu acordul medicului. Altfel, există riscul decompensării unor boli grave.

Totodată, în cazul de apariţiei unor simptome de răceală sau degerături pacientul trebuie să meargă la medic. În niciun caz nu este recomandată automedicaţia.