După tragediile din ultimele săptămâni, când doi copii instituţionalizaţi s-au sinucis, a fost conceput un plan de măsuri pentru sprijinirea copiilor şi elevilor instituţionalizaţi integraţi, cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) , care fac deja parte din comunitate. Planul a fost conceput de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, împreună cu Prefectura Dolj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj (CJRAE) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj (DGASPC).
Despre acest plan de măsuri s-a discutat, prima dată, la ultima întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar, când inspectorul general al ISJ Dolj, prof. Elena Lavinia Craioveanu, l-a amintit, ulterior el fiind pus şi în aplicare. Astfel, toţi managerii de instituţii de învăţământ preuniversitar au obligaţia de a prezenta şi prelucra conţinutul acestuia şi de a face cunoscut planul de măsuri pentru prevenirea unor astfel de evenimente tragice.
La ISJ Dolj este „Centrul de comandă”
Planul este conceput pe mai multe paliere. Primul este cel care depinde, în exclusivitate, de ISJ Dolj. Astfel, este obligatorie activitatea de organizare şi monitorizare, prin constituirea unei echipe operative de intervenţie , care să gestionezesituaţiile problematice identificate la nivelul unităţilor de învăţământ, respinsabil fiind inspectorul şcolar general, uar ca părţi omplicate fiind ISJ şi CJRAE. De asemenea, în aceeaşi secţiune, inspectorul pentru învăţământul special şi dorectorul GJRAE sunt responsabili pentru elaborarea unei Proceduri Operaţionale „privind monitorizarea copiilor/elevilor cu CES integraţi, a celor instituţionalizaţi integraţi, precum şi a celor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, cu termen de finalizare la jumătatea lunii în curs. Pe aceleeaşi coordonate, se va merge şi pe actualizarea permanentă a bazei de date cu copii aflaţi în situaţiile prezentate, pe conceperea unui calendar cu activităţi extracurriculare, pe elaborarea unui calendar unitar privind derularea unor activităţi suplimentare şi pe colaborarea totală cu DGASPC şi entităţile administrative din localităţile din judeţ.
Obligaţii pentru managerii instituţiilor de învăţământ
La rândul lor, unităţile de învăţământ trebuie să se conformeze planului conceput. Directorii sunt obligaţi ca, până la finele lunii ianuarie 2016, să prelucreze cu angajaţii măsurile cuprinse în program. Cu caracter permanent sun mai multe acţiuni, de care se fac direct răspunzători profesorii-diriginţi şi consilierii şcolari: a ctualizarea permanentă a bazei de date cu aceşti minori; monitorizarea lunară, pe baza unor „fişe – tip”; desfăşurarea unor activităţi tematice de consiliere în grup, în vederea prevenirii instalării unor tulburări psiho-comportamentale, a identificării de timpuriu a unor cazuri care necesită intervenţia primară sau, în mod special, intervenţia de specialitate; etc.
CJRAE Dolj, parte integrantă din program
Cel de-al treilea sector din planul de măsuri se referă la obligaţiile care vin din partea CJRAE Dolj. Trebuie precizată, în mod explicit, în fişa postului profesorului consilier şcolar din cadrul Cabinetului Şcolar de Asistenţă Psihopedagogică (Reţeaua CSAPP din cadrul CJRAE), obligativitatea monitorizării permanente a copiilor şi a elevilor CES integraţi, acelor instituţionalizaţi integraţi şi a celor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. De asemenea, aceşti tineri vor fi cuprinşi în programele şi proiectele educaţionale ale CJRAE, iar la sediul instituţie amintite vor avea loc activităţi de dezvoltare personală cu copiii , ca activitate –suport pentru depăşirea, de către aceştia, a perioadei de criză, urmare a evenimentelor tragice petrecute în ultimul timp.