Din cauza alimentaţiei nesănătoase şi a stilului de viaţă sedentar aproape jumătate din populaţia peste 18 ani a României este supraponderală, iar 9,3 la sută suferă de obezitate. Această situaţie este mai frecventă în mediul urban, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică.
Stilul de viaţă este cel care, în decursul a 20 de ani, a modificat structura şi modelele de morbiditate şi mortalitate din întreaga lume, dar mai ales în ţările dezvoltate. Potrivit specialiştilor în calcul, ar trebui luate trei probleme majore de sănătate: sedentarism, alimentaţie iraţională şi stresul. Restul bolilor nu sunt decât rezultatul acestora. Toate trei sunt la fel de importante şi interdependente. Despre alimentaţia incorectă şi complet neraţională, despre bolile provocate de excesele alimentare, s-a tot vorbit, însă cu greu se produc schimbări de atitudine.
Sport tot mai puţin şi alimentaţie nesănătoasă
Potrivit INS, din totalul populaţiei rezidente în vârstă de un an şi peste, 99,5% a consumat fructe şi legume, consumul zilnic de fructe fiind menţionat de 30,4% din populaţie, iar cel de legume de 30,1% din populaţie. Din totalul populaţiei de 6 ani şi peste, doar 9,2% au declarat că fac săptămânal sport sau diverse activităţi fizice recreative în timpul liber (12,0% din populaţia masculină şi 6,5% din populaţia feminină). Cele mai multe persoane care realizează astfel de activităţi sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani (41,4%) şi tinerii de 15-24 ani (19,6%). După această vârstă, ponderea persoanelor care fac sport în timpul liber scade semnificativ, de la 7,3% la grupa de vârstă 25-34 ani, la 0,1% la persoanele de 75 de ani şi peste.
Din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste, 57,2% a consumat băuturi alcoolice în ultimele 12 luni, iar 19,2% nu a consumat niciodată alcool. Bărbaţii au consumat alcool în proporţie mult mai mare decât femeile (72,6% faţă de 42,8%). Cei mai mulţi consumatori de băuturi alcoolice se regăsesc în rândul persoanelor de sex masculin din grupa de vârstă 45-54 ani (83,9%). Din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste 18,7% au consumat frecvent băuturi alcoolice (cel puţin o dată pe săptămână). Consumul de băuturi alcoolice diferă în funcţie de perioada din săptămână. Din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste care consumă alcool, 98,1% a consumat băuturi alcoolice în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică şi 76,5% a consumat în zilele de luni până joi.
Un sfert din populaţia rezidentă de 15 ani şi peste fumează (39,2% din populaţia de sex masculin şi 12,4% din populaţia de sex feminin). Dintre persoanele care fumează 19,6% fumează zilnic (31,8% din populaţia de sex masculin şi 8,2% din populaţia de sex feminin). O persoană care fumează zilnic consumă, în medie, 13 ţigări pe zi, persoanele de sex masculin fumând, în medie 13,5 ţigări pe zi, iar persoanele de sex feminin, în medie, 11,1 ţigări pe zi.
Tot mai mulţi adolescenţi suferă de obezitate
Conform Eurobarometrului efectuat de către Societatea Europeană de Cardiologie, România se află sub media europeană în ceea ce priveşte efectuarea exerciţiilor fizice. Experţii estimează că în Europa există o tendinţă de descreştere a nivelului activităţii fizice din cauza prăbuşirii la nivele minimale a efortului fizic în muncă, ce nu este compensată de mişcarea în timpul liber.
Îngrijorătoare este situaţia copiilor şi adolescenţilor, în special a fetelor, pentru care supraponderalitatea a ajuns din excepţie aproape o regulă. În euro-context, România se plasează în ierarhia inactivităţii fizice la populaţia peste 15 ani pe o poziţie mijlocie cu o prevalenţă, totuşi îngrijorătoare, de circa 40%. În privinţa prevalenţei supraponderalităţii la adolescenţii de 13 ani, România se găseşte de asemenea la mijlocul euro-scalei cu o prevalenţă de circa 20%.
Totuşi pentru fetele/adolescentele, de 11-15 ani, din România, euro-bazele de date indică în intervalul 2005/2006 – 2009/2010 o scădere alarmantă a activităţii fizice, cu peste 60%.