Craiovenii pot adopta un câine de la Adăpostul canin

0
741

Craiovenii care iubesc animalele, în mod deosebit câinii, pot să adopte unul sau chiar mai multe patrupede de la Adăpostul canin Breasta. S.C. Salubritate Craiova S.R.L. şi Asociaţia  „Viaţa Animalelor” organizează duminică, 20 decembrie, între orele 10.00 şi 14.00, cea de-a treia ediţie a târgului de adopţii „Și eu cred în Moş Crăciun”.

„În cadrul acestui eveniment, iubitorii de animale vor putea pleca acasă cu unul dintre cei peste 100 de câini fără stăpân cazaţi la Breasta sau vor putea face donaţii constând în hrană pentru întreţinerea acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Salubrităţii. În cazul exemplarelor care au stat în adăpost mai mult de şapte zile şi sunt sterilizate, actele de adopţie vor fi întocmite pe loc, câinii putând fi preluaţi gratuit de noii lor stăpâni chiar de la adăpost.

Scopul organizării evenimentului este promovarea adopţiilor canine în rândul cetăţenilor Craiovei dar şi a creşterii responsabile a animalelor de companie. În cursul anului 2015, peste 2.500 de câini fără stăpân au fost adoptaţi din Adăpostul canin Breasta.