România va creşte numărul militarilor care vor participa la misiuni externe în 2016

0
391

CSAT a aprobat, ieri, creşterea numărului de forţe armate care vor participa la misiuni NATO în Afganistan şi Balcani în 2016, la 1181 de militari, cu 158 mai mult decât anul acesta, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la care se adaugă şi forţe MAI pentru misiuni UE, OSCE, NATO şi ONU.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, în 2016, forţele armate ale României vor continua participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român sub conducerea NATO, UE, OSCE şi ONU, “realizând două misiuni esenţiale: apărarea României şi a aliaţilor săi şi promovarea stabilităţii regionale şi globale”. Astfel, principalul efort va fi reprezentat de participarea cu forţe şi mijloace la misiunea NATO din Afganistan – Resolute Support Mission (RSM), concomitent cu menţinerea participării la operaţiile NATO KFOR şi UE ALTHEA din teatrul de operaţii din Balcani.

“Forţele puse la dispoziţie, în anul 2016, de către Ministerul Apărării Naţionale, pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional, numără 1181 militari, cu 158 de militari mai mult decât anul acesta. Dintre aceştia, 943 de militari pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare, iar alţi 238 de militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin”, se arată în comunicat Administraţiei Prezidenţiale.

Mai mult, un număr de 1530 de jandarmi şi poliţişti vor fi puşi la dispoziţie de către MAI pentru misiuni UE, OSCE, NATO şi ONU, din care 1054 vor participa la misiuni şi 476 vor putea fi dislocaţi la ordin. Comparativ cu anul 2015, numărul acestora este mai mic cu 91 de jandarmi şi poliţişti, precizează Administraţia Prezidenţială.