Michel Platini aproape de a obţine „înţelegerea” TAS

0
341

Marţi după-amiază, Michel Platini, preşedintele UEFA în stare de suspendare provizorie timp de 90 de zile, a contraatacat, la audierea de la Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) de la Lausanne, pledând pentru ridicarea suspendării menţionate, în afacerea unei plăţi controversate de 1,9 milioane de euro, efectuată de Sepp Blatter din partea FIFA, cu ani în urmă pentru activitatea de consiliere tehnică prestată. Dacă TAS anunţase decizia sa pentru vineri cel mai târziu, unele surse evocă posibilitatea pronunţării unui verdict chiar în cursul zilei de astăzi. Lansat într-o cursă contra-cronometru pentru a participa la alegerile prezidenţiale ale FIFA, programate la 26 februarie 2016, la Zurich, fostul număr 10 al „Albaştrilor” a declarat pentru media. „Ştiţi că n-am iubit nedreptatea niciodată şi sper că m-am făcut înţeles”. Timp de două ore şi jumătate (13.00-15.30), Michel Platini a pledat cauza sa în faţa înaltei jurisdicţii sportive. Secretarul-general al TAS, Matthieu Reeb a calificat „relativ excepţional” cazul Platini fiindcă este vorba de o guvernanţă la cel mai înalt nivel. „Judecătorii TAS ţin cont de trei criterii: riscul daunelor ireparabile, şansele de succes pe fond şi, un al treilea criteriu, greutatea intereselor, cele ale FIFA asupra lui Platini sau invers”. Acompaniat de avocatul Thibault D’Ales, unul din consilierii campionului european din 1984, membru al cabinetului Clifford Chance din Paris, şi juristul Thomas Clay, Michel Platini se vede salvat de un document datând din 1998, relevat de Journal de Dimanche, care atestă proba „unui contract scris pentru munca salariată prestată”, anulând în parte acuzaţiile justiţiei interne a FIFA. Dacă suspendarea provizorie a şefului UEFA va fi ridicată. Michel Platini va fi prezent sâmbătă la tragerea la sorţi a grupelor EURO 2016, la Paris. Judecarea pe fond, de justiţia internă a FIFA, care în temeiul unor surse  nu excludea radierea pe viaţă din fotbal al lui Michel Platini se va produce înainte de Anul Nou.