“Energie 2020: Strategie pentru o energie competitiva, durabila si sigura”

0
457

Săptămâna trecută, în cadrul Consiliului TTE-Energie desfăşurat la Bruxelles a fost adoptat proiectul de concluzii – “Energie 2020: Strategie pentru o energie competitiva, durabila si sigura”, elaborat în baza orientarilor politice transmise de Consiliul European tematic din 4 februarie 2011 şi au avut un schimb de opinii pe marginea aspectelor legate de energie aferente Strategiei Europa 2020 ca şi contribuţie la Semestrul European. Partea română a subliniat rolul-cheie al sectorului energie în atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Astfel, a evidenţiat importanţa majoră pe care infrastructura energetică o are pentru funcţionarea pieţei interne, pentru diversificarea surselor de
aprovizionare şi îndeplinirea obiectivului de 20% în materie de resurse regenerabile de energie. În acest context, s-a subliniat însă că investiţiile majore necesare dezvoltării infrastructurii nu pot fi asigurate întotdeauna de piaţă, fiind necesară acordarea de sprijin financiar comunitar pentru proiectele de interes european care nu sunt viabile din punct de vedere comercial, dar care aduc beneficii evidente la nivel regional sau european din punct de vedere al securităţii aprovizionării cu energie. În cadrul reuniunii  Consiliului, comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, a informat miniŞtrii cu privire la ultimele evoluŢii în ceea ce priveşte Coridorul Sudic. Ministrul Ion Ariton a subliniat faptul că dezvoltarea Coridorului Sudic este un element principal al măsurilor pe care trebuie să le promovăm la nivel european în cadrul politicii comune în domeniul energiei. De asemenea, a fost informat Consiliul cu privire la progresele înregistrate în ceea ce priveşte proiectul AGRI.