Descinderi la traficanţi de droguri din Oltenia

0
386

O acţiune de amploare vizând destructurarea unei reţele de traficanţi de droguri şi substanţe psihoactive care acţiona în zona Olteniei, dar şi în Bucureşti, a fost organizată ieri, oamenii legii efectuând 20 de percheziţii în trei judeţe şi municipiul Bucureşti. Au fost ridicate tehnică de calcul, 14 dispozitive electronice de mărunţit şi cântărire, 3 aparate pentru confecţionarea artizanală a ţigărilor, aproape 50 de telefoane mobile şi cartele, precum şi peste 300 grame de cannabis şi substanţe psihoactive, 16 persoane fiind „săltate” şi duse la audieri.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu cei ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sprijiniţi de cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, sub supravegherea unui procuror DIICOT – B.T. Gorj, au făcut, ieri, 20 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi substanţe psihoactive. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate ale judeţelor Mehedinţi, Hunedoara, Olt, Dolj şi a municipiului Bucureşti, precum şi jandarmi.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2015, frecvent, cei în cauză s-ar fi deplasat pe raza municipiilor Craiova, Timişoara şi Bucureşti, de unde ar fi procurat droguri pe care le-ar fi comercializat apoi pe raza municipiului Târgu Jiu, după cum se arată în comunicatul IGPR. În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, tehnică de calcul, 14 dispozitive electronice de mărunţit şi cântărire, 3 aparate pentru confecţionarea artizanală a ţigărilor, aproape 50 de telefoane mobile şi cartele, precum şi peste 300 de grame de cannabis şi substanţe psihoactive.

Poliţiştii au pus în aplicare 16 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.OT. – B.T. Gorj, pentru audieri, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale faţă de acestea. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.