Dan Şova, în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă

0
376

Instanţa supremă a decis, ieri, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul senatorului Dan Şova, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu. Contestaţia procurorilor DNA şi cea a lui Dan Şova vor fi judecate tot la instanţa supremă, care va decide definitiv ce măsură preventivă va fi luată în cazul senatorului, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Avocatul lui Dan Şova, Veronel Rădulescu, a declarat că apărarea nu consideră că trebuie luată vreo măsură pe numele lui Şova, pentru că acesta nu a comis faptele de care este acuzat de procurori, iar toate probele prezentate de aceştia ar fi indirecte. “Consider că decizia reprezintă îndoiala instanţei că probele de la dosar sunt susceptibile de a crea acea suspiciune rezonabilă”, a spus avocatul. El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că este exclusă recunoaşterea acuzaţiilor de către Dan Şova, pentru că acesta nu a săvârşit faptele care i se impută.

Dan Şova a fost reţinut joi de procurori, după ce Senatul a avizat cererea DNA privind atât reţinerea, cât şi arestarea preventivă a parlamentarului. În aceeaşi zi, procurorii au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de arestare preventivă a lui Şova, însă instanţa a stabilit pentru vineri judecarea cauzei. În noul dosar, Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.