Vicepreşedintele Cristinel Iovan : „Spitalul Judeţean este în proprietatea Consiliului Judeţean. Nu trebuie să rămânem impasibili”

0
409

Consilierii judeţeni au aprobat ieri, în unanimitate, proiectul de hotărâre prin care s-a aprobat documentaţia tehnico-economică – faza DALI – pentru obiectivul investiţii : „Consolidare şi reabilitare Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”.  Peste 49 de milioane de euro sunt necesari pentru a schimba faţa celui mai mare spital din regiunea Olteniei, care deserveşte peste două milioane de cetăţeni.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a precizat că această unitate spitalicească a fost expertizată de Ministerul Sănătăţii, care a precizat la momentul respectiv că sunt foarte multe lucruri de îndreptat. „Vorbim de o clădire care are o vechime de 40 de ani, aşadar, avem nevoie de investiţii în consolidare şi în structuta spitalului. Consiliul Judeţean Dolj s-a adresat şi altor specialişti, care au evaluat spitalul şi au spus că acest spital trebuie să funcţioneze în continuare. S-a făcut şi un calcul şi au spus că avem nevoie de 49 milioane de euro. Din acest moment, începe bătutul la uşi. O să ne adresăm Comisiei Europene, Guvernului. Trebuie să facem rost de aceşti bani şi să modernizăm spitalul…”, a subliniat Ion Prioteasa.

1400 de paturi şi 31 de secţii

În urma analizării structurii de rezistenţă, au fost studiate două soluţii posibile pentru consolidarea structurilor, iar cea recomandată prin expertiza tehnică presupune aplicarea de cămăşuiri din beton armat la stâlpi şi grinzi precum şi consolidarea sistemului de fundare prin construirea unui nou radier general din beton armat, cu grosimea de 1,00 m. Vicepreşedintele Cristinel Iovan a precizat că în acest moment sunt investiţii 20 de milioane de euro, în spital. „A fost un proiect complex. Sunt foarte multe probleme. Fie că vorbim de consolidare, de reabilitare sau de investiţii în spital. Trebuie să transformăm acest spital într-unul de nivel european. Este cel mai mare spital din România. Are peste 37.000 mp – suprafaţă construibilă, 1400 de paturi, 27 de specializări şi 31 de secţii. Este un mastodon, construit cu mare greutate şi înainte de 1989. În şase ani s-a ridicat. A fost încadrat în clasa II de risc seismic. O să angajăm un proiectat, pe bază de licitaţie care să spună ce trebuie să facem la acest spital. Este o primă etapă de parcurs. A doua, se referă la obţinerea celor 49 milioane de euro. Sperăm noi că vor proveni din fonduri europene. Dar nu trebuie să stăm impasibili. Spitalul este în proprietatea Consiliului Judeţean. Este obliga noastră să nu-l aducem la standarde europene….”, a mai spus vicepreşedintele CJ Dolj.

„Noi trebuie să ne ocupăm de acest spital, pentru că este al nostru, al Consiliului Judeţean Dolj”

Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova a spus că întreg personalul medical mulţumeşte Consiliului Judeţean Dolj pentru ceea ce face în domeniul sănătăţii. „Investiţiile în acest spital au început de anul trecut. Acum se lucrează la etajele 6 şi 7. Au fost luate de la zero. S-a schimbat absolut tot. Mă bucur că astăzi ( n.r ieri) sunt pe ordinea de zi două proiecte, extrem de importante pentru comunitatea noastră şi sper să se găsească şi finanţare. Este bine că se fac investiţii la acest spital pentru că este al nostru.”, a spus medicul Bogdan Fănuţă. Cel de-al doilea proiect la care făcea referire managerul Spitalului a fost şi acesta votat în unanimitate de consilierii judeţeni. Şi anume este vorba de documentaţia tehnico-economică – faza DALI- pentru obiectivul de investiţii, „Reparaţii capitale şi extindere la Clinica de oncologie şi Clinica de dermatologie – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”. „Nu ştiu când se va construi celălalt spital, cel regional, dar noi trebuie să ne ocupăm de acest spital, pentru că este al nostru, al Consiliului Judeţean Dolj”, a subliniat Laurenţiu Ivanovici, consilier judeţean.