Capitala benzii desenate din România s-a mutat la Craiova

0
686

Amatorii de desene şi poveşti, mici şi mari, sunt aşteptaţi zilele acestea să viziteze Salonul Benzii Desenate, deschis la sediul Alliance Française – Filiala Craiova, din strada „Romain Rolland” nr. 7.

Pot vedea aici ce au mai creat unii dintre cei mai apreciaţi autori şi artişti grafici din ţară, ca din Serbia, şi pot răsfoi reviste BD, între care una apărută chiar la Craiova şi ajunsă la numărul patru: „Abaţia”. Surpriza o reprezintă mini-expoziţia de figurine ce reproduc războinici şi militari din diverse perioade ale istoriei ori personaje din literatura fantasy, create de doi pasionaţi de modelism static.

Prezenţa a numeroşi expozanţi la deschiderea oficială din urmă cu o săptămână, ca şi programul dens de activităţi din zilele următoare – ateliere de desen pentru copii şi tineri, proiecţii de schiţe şi BD contemporane, live-drawing realizat de artiştii grafici prezenţi, concursuri cu premii, întâlniri şi discuţii cu autorii – au transformat Craiova, pentru câteva săptămâni, în capitala benzii desenate din România.

Pentru cei care au ratat evenimentul vestea bună este că în ianuarie 2016 se înfiinţează Clubul BD craiovean! Aici, pasionaţii de benzi desenate se vor putea întâlni cu alţi desenatori şi autori BD, care le vor arăta cum se realizează poveştile în imagini. Cei interesaţi pot trimite de pe-acum un e-mail la club.bd.craiova@gmail.com.

Salonul Benzii Desenate este organizat de redacţia revistei AbaţiaBD cu sprijinul Primăriei municipiului Craiova, al Asociaţiei Bedefililor din România şi al Grupului BDC şi rămâne deschis până la sfârşitul anului. Cei interesaţi îl pot vizita zilnic, de luni până vineri, între orele 18.00 şi 20.00.

Apărută pe la 1827, sub creionul lui Rodolphe Topffer, banda desenată – sau BD – a trebuit ca vreme bună să se străduiască a dovedi că merită să fie calificată drept artă. Devalorizată, a fost considerată nimic mai mult decât o povestioară în imagini pentru copii… Într-adevăr, începând cu anii ’60, este apreciată ca „a noua artă”: artă a dialogului, a imaginii, a desenului însoţit de text. Deşi nu este nici Franţa, nici Belgia – după cum se ştie, două ţări care au o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte benzile desenate –, România are în prezent nu puţini „adepţi” BD de toate vârstele. Mulţi dintre ei chiar la Craiova, altfel nu s-ar edita aici „Abaţia” – revistă de bandă desenată SF, nici nu s-ar fi făcut atâtea eforturi pentru redeschiderea, după o pauză de 11 ani, a Salonului Benzii Desenate.

Bogdan Ciocănea: „Ne dorim să sprijinim dezvoltarea şi consumul benzilor desenate româneşti”

„Vinovat” principal se face Bogdan Ciocănea, „craiovean, 33 de ani, inginer în calculatoare, cu un job în IT de nouă-zece ore pe zi, pasionat de muzică, sport şi bandă desenată”, după cum însuşi se prezintă. Mai demult cititor înrăit al celebrei reviste „Pif”, mai recent – prin luna mai – vizitator al East European Comic Con, amplul eveniment de la Romexpo Bucureşti, Bogdan Ciocănea a decis că e momentul să treacă de la statutul de fan BD şi comics la cel de editor şi organizator.

Bogdan Ciocănea

„Am vrut să îi unesc pe toţi aceşti creatori pentru că, din păcate, de multe ori, cluburile de benzi desenate nu colaborează între ele sau nu ştiu unele de altele. Vreau ca publicul din Craiova să vadă banda desenată. Şi mi-aş dori ca prin acest Salon, odată cu ediţiile lui viitoare, să demonstrăm că există interes şi foarte mulţi autori. În ţară nu sunt numai artiştii care expun aici, aceştia sunt doar cei care au putut veni la Craiova. Destul de mulţi sunt cunoscuţi şi activează în afară…”, a explicat Bogdan Ciocănea. Peste 20 de artişti din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Sibiu, Craiova şi câţiva invitaţi din Serbia expun în cadrul Salonului de la Craiova. Între aceştia, şi maestrul Puiu Manu (87 de ani), cel mai longeviv şi cel mai prolific artist BD din România!

Trei premiere la ediţia craioveană a Salonului Benzii Desenate

Alături de maestrul Puiu Manu şi alţi câţiva împătimiţi bedefili, istoria Salonului Benzii Desenate – ajuns la cea de-a 25-a ediţie! – o ştie bine Dodo Niţă, autorul „Istoriei Benzii Desenate Româneşti” (prima ediţie în 1992, a doua în 2010)  şi al altor 9  volume de exegeză despre  banda desenată, unele dintre ele traduse în franceză, engleză, suedeză şi maghiară. «Ideea s-a născut în urmă cu exact 25 de ani, în Parcul „Nicolae Romanescu”, unde eram cu Marian Mirescu, Viorel Pîrligras şi Valentin Iordache. Pentru că nu puteam noi să mergem la saloane în străinătate, am zis să facem un salon românesc! Primul a fost organizat în noiembrie 1991, la Palatul Copiilor din Bucureşti», a povestit acesta, adăugând că, de-a lungul timpului, Salonul a fost itinerat la Timişoara, Braşov, Constanţa, Craiova şi în capitală.

La deschiderea oficială de vineri, 20 noiembrie, Dodo Niţă – critic şi istoric de benzi desenate, preşedintele Asociaţiei Bedefililor din România, a vorbit despre premierele acestei ediţii: „Prima este prezenţa sârbească: am avut invitaţi autori de benzi desenate din Franţa, Belgia, SUA, Maroc, Quebec, Ungaria, Cehia, Polonia ş.a., dar niciodată din Serbia. Iar asta i se datorează lui Dragan Predic. A doua mare premieră, din punctul meu de vedere, este desantul clujean. Autori clujeni au fost la saloane, dar niciodată într-un număr atât de mare. Gabriel Rusu, Adrian Barbu sunt nume care circulă în mod curent în mediul benzii desenate. I-au adus şi pe tânărul Alex Popa, şi pe cele două colege ale lor, Oana şi Maria Heller. A treia premieră e prezenţa modeliştilor. Există o legătură între banda desenată şi aceste figurine. Am fost foarte încântat să aflu că în Craiova avem doi modelişti – Nicu Mihai şi Bogdan Păpuşe –, care nu sunt nişte amatori, ci au luat premii la Salonul de la Alba Iulia, cel mai mare de modelism static din România”.

„Abaţia”, un proiect inspirat de unul dintre cele mai bune romane SF româneşti

Pentru Bogdan Ciocănea, organizarea Salonului Benzii Desenate la Craiova nu a fost decât un pas firesc după editarea revistei „Abaţia”. Publicaţia – al cărei prim număr s-a lansat pe 28 aprilie a.c. – este inspirată de unul dintre cele mai bune romane SF româneşti: „Abaţia”, scris de Dan Doboş, care a câştigat Premiul Romcom pentru „Cel mai bun roman SF” în 2003, Premiul „Vladimir Colin” pentru „Cel mai bun roman SF” în 2006 şi a fost nominalizat pentru „Cel mai bun roman SF european” la Convenţia Europeană în 2006. Proiectul revistei a fost iniţiat de Bogdan Ciocănea şi de un pasionat de literatura SF, de asemenea inginer: Manuel Enache. Li s-au alăturat un artist grafic (Răzvan Chelaru), un scenarist (Alexandru Vizitiu), un colorist (Eugen Beţivu) şi un redactor (Alexandru Bloju).

Un proiect prin intermediul căruia iniţiatorii îşi doresc să participe la reanimarea peisajului şi consumului de benzi desenate în ţara noastră, însă unul deloc uşor de concretizat. „Timpul ne este cel mai mare duşman, pentru că la o pagină se lucrează cam două-trei zile. Iar noi trebuie să scoatem 30 de pagini de bandă desenată la două luni… Cumva însă reuşim! Financiar este, de asemenea, greu, pentru că sunt destul de mulţi bani investiţi numai în personalul care lucrează şi în tipar, dar şi promovarea este foarte importantă şi ea costă… Cu distribuţia e şi mai complicat, durează foarte mult până ne recuperăm banii. Costurile tot apar, iar banii se întorc foarte greu, dar asta este o problemă nu numai a noastră, ci a presei din România, în general. Însă pentru mine este un proiect de suflet. Când pun în balanţă şi trag linie, mă necăjesc un pic, dar nu înseamnă că nu continui acest proiect”, spune Bogdan Ciocănea.

***

Programul Salonului Benzii Desenate a cuprins, pe parcursul zilelor de 21 şi 22 noiembrie, lansări de noi albume de bandă desenată, ateliere de desen dedicate copiilor şi tinerilor de liceu pasionaţi de această artă, proiecţii de schiţe şi benzi desenate contemporane, live-drawing realizat de artiştii grafici prezenţi, concursuri cu premii, ca şi întâlniri şi discuţii cu autori români de bandă desenată. Afişul evenimentului a fost realizat de Viorel Pîrligras, conceptul fiind în strânsă legătură cu istoria arhitecturală a oraşului Craiova şi făcând referire la podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu”. Acolo unde ideea organizării unui Salon al Benzii Desenate se năştea în urmă cu exact 25 de ani…

Puiu Manu: la 87 de ani, maestrul benzii desenate româneşti!

Printre invitaţii Salonului Benzii Desenate de la Craiova se află autori şi artişti grafici precum Alexandru Ciubotariu, Robert Obert, Adrian Barbu, Alexandru Popa, Mirel Drăgan, Alin Ivan, Cristian Dârstar, Raluca Dragomir, Victor Drujiniu, Gabriel Rusu, Tudor Popa, Ionuţ Popescu, Valentin Sava, Marius Leştaru, Cristian Păcurariu, craiovenii Răzvan Chelaru, Marian Mirescu, Viorel Pîrligras, Cristian Ciomu şi Dodo Niţă. Li se alătură, din Serbia, Tiberiu Beka, Marko Stojanovic şi Dragan Predic, acesta din urmă unul dintre marii colecţionari BD, traducător de benzi desenate şi autor a numeroase articole de promovare a benzii desenate româneşti în ţara sa.

Puiu Manu

O prezenţă special salutată a fost, la deschiderea oficială a Salonului, cea a maestrului Puiu Manu. La vârsta de 87 de ani, rămâne cel mai longeviv şi cel mai prolific artist BD din România, cu sute de benzi desenate publicate în majoritatea revistelor pentru copii de la noi, vreme de aproape 60 de ani. Puiu Manu a semnat desenele la 11 albume BD. În 2010 a primit Trofeul „Sandu Florea” pentru întreaga carieră artistică, iar în 2014, diploma „Amicus Maior” a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Referindu-se la bedefilii dinainte de ’89 pe care îi cunoaşte şi îi întâlneşte în continuare la evenimente, Puiu Manu a spus că «la acea vreme, singura fereastră deschisă spre altceva decât griul care îi înconjura era banda desenată şi o citeau cu o plăcere care le-a rămas până astăzi».

Nu lipsesc de la Salon nici revistele şi albumele editate de Abaţia BD, HAC!BD, Terapia de basm, Lex Comics, Walking Dead România. O atracţie a constituit-o şi lansarea unor cărţi de exegeză a benzii desenate apărute în acest an. Aşa au fost „Nomad în Corto. Viaţa ca o bandă desenată” de Mati Botezatu (Editura SudIS, Iaşi) şi „Paradigmele paraliteraturii” de Dodo Niţă (Editura „Scrisul Românesc”, Craiova), ambele cu desenul copertei realizat de Puiu Manu. Craiovenii s-au putut bucura şi de cea mai recentă carte, bogat ilustrată, a maestrului: „Dealu Turcesii”, cuprinzând proze fantastice semnate Dodo Niţă.

Istorie şi fantasy la altă dimensiune. Una dată de Bogdan Păpuşe şi Nicolae Mihai, doi pasionaţi de modelism static!

Dacă la alte ediţii ale Salonului Benzii Desenate s-au evidenţiat interferenţele dintre BD şi literatură, pictură, caricatură ori cinema, la cea de la Craiova a noua artă a fost pusă în legătură cu modelismul static. Şi asta graţie pasiunii a doi artişti: Bogdan Păpuşe (35 de ani), economist de profesie, şi Nicolae Mihai (39 de ani), cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor” din cadrul Academiei Române. Cei doi s-au  împrietenit în urmă cu aproape trei ani, atunci când au constatat că împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru modelismul static.

„Modelismul înseamnă reprezentarea unor obiecte reale la scară. Putem reprezenta avioane, tancuri, modele umane, cădiri, absolut orice! Partea de care ne ocupăm noi este cea de figurine şi diorame. Automat, în acest univers al figurinelor există şi personaje luate din benzi desenate, aşa cum există personaje istorice, altele din filme ori personaje fictive”, explică Bogdan Păpuşe. Pasionaţi de istorie, cei doi s-au specializat în figurinele ce reproduc războinici şi militari din diverse perioade ale istoriei. În plus, Bogdan Păpuşe, fiind atras şi de literatura fantasy, a realizat mai multe figurine din universul „The Lord of The Rings” („Stăpânul Inelelor”).

„De ani buni am descoperit acest hobby. Din păcate, la noi nu este foarte dezvoltat, spre deosebire de alte ţări, unde există numeroase competiţii şi evenimente. În România, acestea sunt foarte puţine. De fapt, doar două majore: unul se întâmplă la Alba Iulia, altul la Bucureşti. Tocmai de aceea invitaţia la Salonul Benzii Desenate, de la Craiova, ne onorează şi ne dă ocazia să îl facem cunoscut. Poate uşor-uşor reuşim să îi mai creştem popularitatea. Pentru că, aşa cum unii privesc banda desenată ca pe ceva pentru copii şi nu este, la fel şi figurinele pe care le realizăm noi sunt considerate… jucării. Nu e chiar aşa, dacă priveşti mai atent”, mai spune Bogdan Păpuşe.

Că este „un hobby care tinde spre artă” susţine şi Nicolae Mihai. „Sunt foarte mulţi modelişti astăzi – şi la Cluj există un grup foarte numeros, şi la Bucureşti, şi la Iaşi. Eu şi Bogdan Păpuşe am avut ocazia să ne cunoaştem aici, să realizăm că avem aceeaşi pasiune şi chiar să reuşim să facem un atelier duminical. O parte din rezultatele acestuia le vedeţi expuse la Salon”, a declarat Nicolae Mihai.

Pentru că nu este un hobby foarte răspândit în ţara noastră, cei doi pasionaţi de modelism static sunt nevoiţi, de foarte multe ori, să apeleze la magazine din străinătate pentru a-şi procura materialele de lucru. Achiziţiile devin mai simple datorită magazinelor online, însă nu şi mai puţin costisitoare… „Ca orice hobby, necesită o oarecare investiţie, dar când ai satisfacţii, costul devine suportabil…”, este de părere Bogdan Păpuşe. Figurinele prezentate în cadrul Salonului Benzii Desenate – realizate la scări de la 20 mm până la 70 mm şi chiar busturi mai mari – pot fi realizate la comandă pentru cei care doresc să le achiziţioneze.

Dovadă nu numai a pasiunii, ci şi a profesionalismului cu care lucrează este că, anul acesta, în 30-31 mai, Bogdan Păpuşe şi Nicolae Mihai au participat pentru prima oară la Concursul Internaţional de Machete Statice „Cupa Alba Carolina” de la Alba-Iulia, de unde s-au întors cu trei premii.