Franţa şi Rusia au convenit asupra unei „cooperări militare” foarte strânse

0
369

Imposibilă în urmă cu o săptămână, cooperarea între forţele militare ruseşti, care îl susţin pe Bashar al-Assad, şi armata franceză începe să se concretizeze în teatrul sirian. Marea coaliţie internaţională „largă şi unică” împotriva Statului Islamic, pe care Francois Hollande o solicită devine încet-încet realitate. De la un paria, Vladimir Putin devine persoană frecventabilă. Preşedintele francez urmează să se deplaseze marţi la Washington şi la numai două zile, la Moscova, pentru a se întreţine cu omologii săi, astfel încât ţările lor să-şi intensifice cooperarea militară. Şeful Statului Major al armatei franceze, Pierre de Villiers, s-a întâlnit pentru prima dată cu omologul său rus, generalul Valeri Gherassimov pentru a discuta coordonarea operaţiunilor militare în Siria, potrivit Ministerului rus al Apărării. Întrevederea a durat o oră, Valeri Gherassimov şi Pierre de Villiers au evaluat situaţia din teren şi au discutat maniera îndeplinirii misiunii fixate de preşedintele francez şi rus pentru unificarea forţelor angajate contra terorismului internaţional. Ministerele apărării din cele două ţări n-au mai avut contacte directe de la debutul crizei ucrainiene în primăvara anului 2014. Vladimir Putin şi Francois Hollande au convenit telefonic asupra unei coordonări foarte strânse între armatele celor două ţări, dar şi între serviciile secrete în gestionarea dosarului sirian. Putin a dispus navelor de război deplasate în Marea Mediterană să intre în contact direct cu portavionul Charles de Gaulle şi să cooperaze cu aliaţii francezi. Potrivit Statului Major rus, aviaţia sa a lovit, în cele 48 de zile de la intervenţia în Siria, 4.111 ţinte. La rândul său, Statul Major francez a menţionat că loviturile administrate, ca represalii la atentatele din 13 noiembrie, au distrus 35 de obiective.