Sub semnul amintirilor, al emoţiei şi, pe alocuri, al tristeţii a stat întâlnirea cu creaţia unei artiste pe care, din păcate, nici Craiova natală, nici lumea largă n-au apucat să o cunoască mai bine şi să o aprecieze mai mult. Au gândit doar că a fost unul dintre cele mai promițătoare talente ale graficii și gravurii din România. Alina Roşca…
Dispărută prematur, la 31 de ani, şi într-un mod tragic, după o explozie în propriul atelier de creaţie, în urma căreia au mai pierit soţul său şi copilul lor încă nenăscut, Alina Roşca a lăsat imaginea unui artist hărăzit şi serios şi o serie de lucrări impresionante. Unele pe care, cu toată durerea ce încă o mai poartă în suflet, familia le expune în răstimp, spre neuitare…
O confesiune emoţionantă despre omul şi artistul Alina Roşca au fost expoziţia de grafică şi lansarea albumului de artă dedicate acesteia, care au avut loc, săptămâna trecută, pe 12 noiembrie, la Sala „Ia te uită!” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Virtuţile tinerei artiste au fost evocate de câţiva oameni care, mai devreme sau mai târziu, i-au rostit într-un mod frumos numele: academicianul Mircia Dumitrescu, editorul Ioan Cristescu, scriitorul Horia Dulvac şi profesorul Magda Buce-Răduţ.
„Prezenţa dumneavoastră aici o iau ca un parastas spiritual” le-a spus Silvia Roşca, mama artistei, cu ochii înlăcrimaţi şi vocea tremurândă, celor veniţi în număr atât de mare la eveniment…
De la tragica dispariţie a fiicei lor, pe 10 iulie 1991, pentru familia Roşca pare că nu au trecut peste 24 de ani, ci că a fost ieri. Au iubit-o aşa cum numai părinţii îşi pot iubi unica fiică şi au învăţat, Dumnezeu ştiu cum, să îşi împartă tot restul vieţii, până astăzi, cu durerea… În dragoste şi durere, deopotrivă, s-a rezemat Silvia Roşca pentru a putea deschide expoziţii şi a realiza albume postume. În dragoste şi durere a găsit, probabil, fărâma de putere de a reveni la Craiova, între atâţia oameni care i-au cunoscut şi apreciat fiica, pentru a-şi aminti – pentru a câta oară! – că un artist este lăsat să dăruiască bucurie mai mult altora decât sieşi şi că opera supravieţuieşte creatorului său. 13 lucrări de grafică şi un album de artă au stat mărturie…
„Albumul sufletului meu”…
„Albumul sufletului meu”, cum l-a numit Silvia Roşca, poartă amprenta academicianului Mircia Dumitrescu, pe care Alina Roşca l-a avut mentor şi după absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde a studiat, între 1980-1984, la secţia de grafică. Albumul cuprinde cele mai reprezentative lucrări realizate de Alina Roșca (din ciclurile „Amintiri din casa bunicii”, „Poezii de Marin Sorescu”, „Codin de Panait Istrati”, „1916-1918. Primul Război Mondial”, „Încercări compoziţionale”) și cele mai importante cronici, antume sau postume, despre activitatea ei artistică, completată de note biografice relatate de mama ei, precum și un jurnal din perioada 1979-1982, tradus din limba franceză, în care a fost scris. Editată de „Tracus Arte”, lucrarea vine după un alt un album comemorativ de artă, publicat în 1993, cu sprijinul Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Dolj, ce include 76 de reproduceri: desene în peniţă, schiţe-portret, laviuri, pasteluri, gravuri în metal şi linogravuri, precum şi mai multe texte ce evocă personalitatea ei.
Acad. Mircia Dumitrescu: „Veţi vedea seriozitatea desenului, gravitatea înţelegerii şi plasticitatea formelor”
„Alina Roşca era un foarte bun desenator. În acelaşi timp, avea modestie şi o seriozitate pe care o puteţi vedea între copertele acestui album – unul absolut fascinant. Veţi vedea seriozitatea desenului, gravitatea înţelegerii şi plasticitatea formelor. Limbajul ei este unul accesibil şi precis”, a spus Mircia Dumitrescu. Şi-a însoţit mereu talentul de muncă, deşi era atât de tânără, a subliniat acesta: „Lucra multe ore pe zi – avea un servici, după care mergea la atelier pentru a-şi face visul să se îndeplinească. Nemulţumirea ei permanentă era că nu ştie cât trebuie. Cred că este nemulţumirea tuturor marilor artişti…”. „Ce am admirat fantastic de mult la ea a fost caracterul”, a completat acesta, explicând: «Este unul dintre cei care nu au acceptat ca scriitorul Marin Sorescu să fie dat afară de la „Ramuri” chiar de ai lui. De altfel, i-a şi ilustrat opera. Iar Sorescu are nişte cuvinte deosebite despre ea».
Alina Roşca a ilustrat nu numai versuri ale poetului, cu care a colaborat îndeaproape după venirea ei în 1990 în redacţia revistei craiovene, ci a realizat şi ilustraţiile volumelor „Codin” şi „Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati. „A făcut-o trăind operele respective. Trăind metafora, recreând metafora acestor autori. Acesta este marele talent. Ceea ce nu prea se mai întâmplă, pentru că mulţi fac o ilustraţie de carte explicativă”, a apreciat editorul Ioan Cristescu, totodată directorul Muzeului Literaturii Române. „Ar fi fost un mare artist nu numai al Craiovei, ci al acestui popor”, a mai spus acesta.
Editorul Ioan Cristescu: „A făcut ilustraţie de carte trăind operele respective. Acesta este marele talent”
Ioan Cristescu a povestit că a cunoscut opera Alinei Roşca în urmă cu cinci ani, de la acad. Mircia Dumitrescu, şi că a editat albumul cu convingerea că «avem de-a face cu un talent deosebit, cum în lumea artelor plastice actuale tineri la 30 de ani eu nu am mai întâlnit, deşi la „Tracus Arte” am scos 26 de albume ale unor artişti români contemporani». „Dacă am făcut o editură, a fost pentru că am vrut să vânez talente literare. N-am vrut să nu apară aici acest album şi să fie un regret al meu. Pentru că, vorbind de câteva ori cu doamna Silvia Roşca, una dintre marile bucurii a fost să găsesc în modul de abordare un anumit tip de candoare, de sinceritate şi de curăţenie pe care, personal, în societatea românească nu prea le mai găsesc”, a mărturisit Ioan Cristescu.
Cu această candoare şi sinceritate a aşternut pe hârtie Silvia Roşca întreaga poveste a copilăriei şi a devenirii artistice a Alinei, cuprinsă între copertele albumului. „Acolo veţi găsi o împletire de sentimente care îmbrăţişează mai mult decât chipul unei copile dispărute, ci o întreagă epocă de relaţii şi relaţionări ale artistei. Sunt lucruri emoţionante pe care, poate, un scriitor mai rece sau un cititor le-ar expedia uşor. Dar acolo sunt o căldură, o comuniune şi o afectivitate care transcend pur şi simplu”, a remarcat poetul şi publicistul Nicolae Coande, secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova, în prezentarea căruia au luat cuvântul invitaţii la eveniment.
I-a fost profesor şi diriginte la Liceul de Arte din Craiova…
Alţi doi dintre aceştia – criticul de artă Magda Buce-Răduţ şi scriitorul Horia Dulvac – s-au aflat în postura de a vorbi la timpul trecut despre cea cu care, cu 30-40 de ani în urmă, au avut relaţii apropiate de prietenie. Magda Buce-Răduţ i-a fost profesor la Liceul de Arte din Craiova, ale cărui cursuri Alina Roşca le-a urmat, absolvind în 1978. „În 1971 a venit în clasa a V-a. Eu eram diriginta ei, profesor de pictură şi de desen, Ilie Berindei era profesorul ei de sculptură-modelaj. Era un copil pe care îl remarcai din prima: avea nişte ochi mari, blânzi, inteligenţi, avea un calm şi o sensibilitate de o simţeai că vibrează la orice. Se vorbeşte despre ea ca grafician de excepţie. Dar Alina a fost o foarte bună coloristă. Sunt sigură că, dacă ar fi vrut să picteze, ar fi fost un pictor extraordinar. Eu am remarcat-o în primul rând pentru culoarea ei. Am şi acum una dintre primele ei acuarele, pe format mare – un vas cu trei bujori roşii. Este o lucrare foarte frumoasă, sensibilă. Din clasa a V-a Alina ştia să lucreze în acuarelă şi simţea culoarea. Însă a fost decizia ei să meargă pe desen. (…)”, a menţionat Magda Buce-Răduţ. Tot ea a fost cea care a rememorat tragicele momente ale producerii exploziei şi incendiului la „casa de pe Doja colţ cu Unirii” şi durerii pierderii artistei.
„Ce s-ar fi întâmplat cu Alina Roşca dacă ar fi continuat să existe, să gesticuleze, să producă opere?”
Horia Dulvac a avut bucuria de a o cunoaşte într-un anume moment al vieţii sale, pe la începutul anilor ’80, fiind impresionat de modul de abordare a temelor la care recurgea artista. «Trebuie să privim atent în „Amintiri din casa bunicii” şi vedem cât de prezentă este metafizica, operele sunt animate de o cinematică teribilă», a remarcat acesta. De altfel, Horia Dulvac este unul dintre cei care semnează în albumul de artă recent tipărit, alături de autori ca Marin Sorescu, Ion D. Sârbu, Carmen Popescu, C. Preda, prof. Victor Păianu, Ioana Dinulescu, Horia Horșia, Mircea Ștefan Cioroiu, Paul Diaconescu, prof. Ștefan Brădiceanu, Francois Pamfil ş.a., selecţia textelor critice, ca şi Cuvântul înainte al lucrării, aparținând Luizei Barcan.
„Sunt ferm convins că artistul Alina Roşca merită mai mult decât o comemorare biografică, mai mult decât o încadrare în clasa unor artişti plastici cu o tehnică specială, cu o sensibilitate aparte. Cred că artistul abia acum începe să îşi spună cuvântul. Mă întrebam oare ce s-ar fi întâmplat cu Alina Roşca dacă ar fi continuat să existe, să gesticuleze, să producă opere? Vreme de două-trei decenii nu ştiu cum ar fi fost receptată, nu ştiu dacă hermeneutica plastică era pregătită pentru acest gen de artă. Cred că a fost un precursor care poate acum să fie văzut mai bine”, consideră Dulvac. Ca şi alţii, probabil, care găsesc în opera Alinei Roşca virtuţi pe care rar Dumnezeu le întrupează într-un artist atât de tânăr… Păcat, spun toţi aceştia, că destinul i-a fost frânt la numai 31 de ani.
