Prima producție din noua stagiune a Naționalului craiovean, „Sfârșit”, va avea premiera sâmbătă

0
365

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 18.00, în Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu” va fi prezentată prima producție a stagiunii 2015-2016 a instituției: spectacolul „Sfârșit”, în regia Letei Popescu. Distribuția aduce în atenția publicului actori tineri: George Albert Costea, Romanița Ionescu, Raluca Păun, Marian Politic, Cosmin Rădescu. Acesta este primul dintre cele două proiecte regizoral-scenografice de dramaturgie contemporană românească declarate câştigătoare la cea de-a V-a ediţie a Concursului de proiecte regizoral-scenografice pentru tinerii regizori şi scenografi români, organizat de Naționalul craiovean. Duminică, 15 noiembrie, de la aceeaşi oră, se va juca a doua reprezentație a spectacolului.

„Sfârșit” este o dramatizare semnată de Oana Hodade, după proza scriitorului ieșean Florin Lăzărescu – nimeni altul decât scenaristul lungmetrajului „Aferim!”, pentru care Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin. Este născut în 1974 și a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (1998). Florin Lăzărescu a publicat la Editura „Polirom” romanele „Ce se ştie despre ursul panda” (2003) şi „Amorţire” (2013) şi volumul de povestiri „Lampa cu căciulă” (2009). De asemenea, este coautor, împreună cu Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, al volumului de povestiri „Pas question de Dracula…” (Editions Non Lieu, Paris, 2007). Totodată, este coscenarist și pentru filmele „Lampa cu căciulă” (2006, regia Radu Jude, câştigător la numeroase festivaluri de film internaţionale, printre care Sundance, SUA), „O umbră de nor…” (regia Radu Jude, prezentat în premieră la Cannes în 2013) şi pentru serialul TV „Animat Planet Show”.

Regizorul spectacolului este Leta Popescu, preocupată de dramatizarea literaturii contemporane românești pentru scenă, dar și implicată în proiecte interdisciplinare cu teme sociale și de responsabilizare civică. Leta Popescu activează atât în zona teatrului independent, cât și în teatrele de stat. În timpul studiilor (2010-2015) a colaborat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, făcând asistență de regie la „Steaua fără nume” (regia Alexa Visarion), „Sânziana și Pepelea” și „Mein Kampf” (regia Alexandru Dabija), „Extratereștrii Clandestini” (regia Eli Simon), și a participat la ateliere susținute de regizorii Cristi Juncu, Bronwyn Twiddle, Alexandru Dabija, David Schwartz.

«„Sfârșit” este o poveste despre încercarea de a recrea legături, de a găsi ceva, orice, de care să te agăți în momentele de singurătate, de fragilitate. Mă întreb ce îi (mai) leagă pe oamenii care au pus – împreună – „sfârșit” copilăriei, prin descoperirea minciunii, a sexualității, a fricii, a răzbunării. (…) Patru prieteni din copilărie se întâlnesc – din întâmplare – după înmormântarea celui de-al cincilea. Îi mai leagă ceva pe aceștia, în afară de trecut? Nu știm. Au trăit împreună cea mai frumoasă  perioadă a vieților lor, iar acum se trezesc din nou împreună, într-un context straniu. Se mai poate schimba ceva după o întâlnire importantă? Poate amintirea să-i unească? Vom vedea…», notează regizorul Leta Popescu.

Odată cu această premieră îşi face debutul scenografa Gloria Gagu, absolventă al Facultăţii de Arhitectură la Cluj-Napoca. În timpul studiilor universitare, a obținut o bursă de studii în Olanda și a participat la o serie de workshop-uri axate pe spațiul public. Interesată de scenografia de teatru, Gloria Gagu a lucrat prima dată în acest domeniu la Teatrul Național din Cluj-Napoca, drept co-scenograf alături de Brândușa C. Bălan, la spectacolul „American Dream” (regia Leta Popescu).