Personaj controversat, dar dotat cu o inteligenţă peste medie, Ahmed Chalabi, şiitul educat în Occident, a fost primul lider irakian în exil, care a convins administraţia americană de necesitatea intervenţiei militare contra lui Saddam Hussein. „Fără intervenţie externă regimul baasist nu va cădea niciodată”, repeta cel care nu ezita să se compare cu generalul Charles de Gaulle, după exilul acestuia, tot la Londra. Când în 2002, cu un an înaintea invaziei americane în Irak, Franţa s-a opus unei invazii militare în fosta Mesopotamie, opozantul a formulat critici vehemente. Apropiat de Pentagon, Ahmed Chalabi a reuşit să convingă neoconservatorii americani că Saddam Hussein posedă arme de distrugere în masă, care ar ameninţa securitatea lumii. Aserţiunea era falsă şi după revenirea la Bagdad, în anturajul trupelor americane în primăvara lui 2003, politicianul a intrat în dizgraţie fiind abandonat de CIA. Ahmed Chalabi s-a apropiat de Iran, marele beneficiar al intervenţiei americane, care i-a propulsat la putere pe şiiţi, persecutaţi de dictatura baasistă. Iată ce relata Barack Obama în cartea sa „Îndrăzneala de a spera” (Ed. RAO 2008) „(…) Ahmed Chalabi se certase cu protectorii lui americani, de la care primise milioane de dolari pentru informaţii care se dovediseră false; existau zvonuri că dăduse informaţii clasificate americane iranienilor şi că Iordania avea un mandat pentru arestarea lui, după ce fusese condamnat, în absenţă, pentru 31 de capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri, furt, utilizare greşită a unor fonduri private, dar părea să fi căzut în picioare. Îmbrăcat impecabil, însoţit de fiica lui adultă, era acum ministrul petrolului în guvernul interimar”. (pag. 307) Născut în 1944 la Bagdad, Chalabi va părăsi Irakul în 1956 pentru Regatul Unit şi SUA, unde mulţi ani mai târziu va milita, în fruntea Congresului Naţional Irakian (CNI), o mişcare de opozanţi contra lui Saddam Hussein. În 1982 a fost condamnat la 18 ani de închisoare de un tribunal iordanian, reuşiind să părăsească Regatul haşemit în portbagajul unei maşini condusă de un prieten. După revenirea la Bagdad în 2003, alături de alţi detractori ai ţării, Ahmed Chalabi va ocupa posturi importante, inclusiv de vice-premier şi de ministrul al petrolului, vaca de lapte a administraţiei irakiene. El a prezidat Comisia de finanţe din Parlamentul irakian, după ce un timp se căznise, fără rost, să acceadă în locul premierului Nouri al-Maliki. În pofida reputaţiei sulfuroase, Ahmed Chalabi era un personaj important pe scena politică irakiană. S-a stins din viaţă, la 71 de ani, în urma unei crize cardiace, după cum a anunţat Parlamentul de la Bagdad. „Când încercăm să impunem democraţia cu puşca, când dirijăm bani spre partide ale căror politici economice sunt considerate mai favorabile Washingtonului, sau când cădem sub influenţa unor exilaţi precum Chalabi, ale căror ambiţii nu beneficiază de un sprijin evident din partea locuitorilor ţărilor respective, nu numai că ne pregătim pentur un eşec, dar ajutăm regimurile opresive să-i descrie pe activiştii pentru democraţie ca pe nişte unelte ale puterilor străine şi întârziem posibilitatea să apară o democraţie locală autentică” (Barack Obama – „Îndrăzneala de a spera”).
