Bilanțul deceselor după tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 30

0
426

O tânără în vârstă de 26 de ani, rănită în incendiul de la clubul Colectiv, a decedat în această după-amiază, în jurul orei 17.00, la Spitalul “Bagdasar-Arseni”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Florin Bica. Este al doilea deces înregistrat duminică la “Bagdasar-Arseni”, unde dimineață a murit o altă tânără, în vârstă de 31 de ani, și al treilea din această zi. Bilanțul deceselor după tragedie ajunge astfel la 30.