S-a lansat Asociaţia Liberalii Craiova

0
398

Mai mulţi membri ai PNL Dolj au lansat, joi după-amiază, Asociaţia Liberalii Craiova, care își propune să îi convingă pe cetățeni să se implice mai mult în viața societății, respectiv a orașului. Deputatul Ionuț Stroe a ținut să precizeze că asociația nu este una politică, ci doar beneficiază de susținerea unor membri de partid.  

Asociația Liberalii Craiova a fost înființată în aprilie 2015, dar a fost lansată joi, la o cafenea din centrul vechi, în prezența liberalilor Ionuț Stroe și Pavel Badea. Ovidiu Călinescu, preşedintele asociației, a declarat că aceasta a fost înfiinţată din dorinţa membrilor fondatori „de a schimba ceva în rândul societăţii civile”, scopul principal fiind ”de a promova și a întări principiile democratice și principiile liberalismului, de a stimula dezbaterea civică în principal”. „În activitatea noastră dorim să implicăm cât mai mulţi cetăţeni obișnuiți, care își spun prea rar punctele lor de vedere, ideile, doleanțele lor. Dorim să fim acea organizație care le duce cuvântul mai departe în speranța rezolvării problemelor lor cotidiene”, a spus Călinescu.

Ionuț Stroe: „Am pus umărul, dar nu este o asociație politică”

Deputatul liberal Ionuţ Stroe a afirmat că Asociaţia Liberalii Craiova nu este o asociaţie politică, ci a fost înfiinţată din dorinţa de a exista o dimensiune ”civilă” a tuturor celor care gândesc şi acţionează liberal, dar nu sunt membri PNL. „Această asociație nu este o asociație politică, vă spun de la bun început. Recunosc că am pus și eu umărul, pentru că mi-am dorit să existe o dimensiune civilă, dacă se poate spune așa, a celor care simt, gândesc, acționează liberal, dar nu sunt membri PNL”. În opinia lui Stroe, succesul acestei asociații ar însemna ca, la dezbateri, să fie mult mai mulți oameni din afară, alții decât membri PNL. „Noi ne știm, ne cunoaștem, ne-am și plictisit unii de alții, deci ar fi extraordinar să încercați, în cafenele, în spații cât mai non-conformiste, cât mai trendy, să generați acel spirit civic, acea luptă a cetățenilor pentru susținerea intereselor și drepturilor pe care le au în raport cu autoritățile, cu partidele politice, de ce nu”.

Educație politică, pe tema liberalismului

Potrivit președintelui asociației, Ovidiu Călinescu, activitatea asociației se va concentra pe dezbaterea cetățenească, cu invitați din toate domeniile de interes pentru cetățeni. „Noi ne gândim să avem astfel de evenimente cel puțin o dată pe lună, dacă nu mai des, în funcție de disponibilitatea membrilor noștri și de invitații noștri”, a menționat acesta.

În statut se menționează faptul că asociația a pornit de la un patrimoniu de 975 de lei, care a fost vărsat în numerar de membrii fondatori, și se va întreține din cotizațiile pe care le vor plăti membrii săi. Printre obiectivele asociației se numără „promovarea dialogului social și stimularea participării studenților la viața comunității”, „efectuarea de stagii si training-uri de educație politică pe tema liberalismului, a afacerilor europene și a administrației publice locale si centrale”. Asociația și-a prevăzut, prin statut, și posibilitatea de a efectua și sondaje de opinie.