„Eroi de poveste”, așa se intitulează un frumos proiect social care a fost demarat, ieri, la Craiova. Finanțată de compania Heineken, prin programul „Heineken pentru comunități”, și implementat de asociația ACCES Oltenia, în parteneriat cu asociația ASIS, inițiativa își propune să sprijine emoțional copiii care sunt internați la Spitalul Județean nr. 1 din Craiova. Nu mai puțin de 80 de voluntari, studenți și elevi, își vor petrece timpul alături de micuții pacienți într-un loc special amenajat – tot prin intermediul acestui proiect –, vor discuta cu ei și cu părinții lor. Eroii acestei frumoase povești vor porni și ei înșiși pe calea generoasă a voluntariatului.
Organizatorii acestui proiect – compania Heineken, Asociația ACCES Oltenia și Asociația ASIS – au pornit inițiativa de la concluzia că nu există nici un asistent social la Spitalul nr. 1, în special pe secțiile de copii, unde media de internări este de 600 pacienți pe lună. „Eroii vor fi atât voluntarii, care vor participa, cât și copiii internați în Spitalul nr. 1 – la secțiile de Chirurgie Pediatrică, ORL și Clinica de Pediatrie 1 și 2. Am plecat de la ideea că lipsește asistența socială din spital, este nevoie de ea și încercăm prin acest proiect să implicăm persoane care, în viitor, ar putea să aleagă această meserie”, a menționat Andreea Buligă, responsabilul de proiect.
Voluntarii vor fi recrutați de la facultăți și licee
După ce vor fi specializați în psihoterapie, terapie prin joc și asistență socială – cu ajutorul formatorilor Emilia Sorescu și Gabriela Predu – cei 80 de voluntari vor merge în spital pentru a se juca împreună cu copiii și pentru a-i consilia totodată și pe părinții acestora. „Voluntarii vor fi recrutați din mediul academic și din licee pentru că este foarte important să le arătăm tinerilor înainte ca ei să-și aleagă profesia de asistent social ce înseamnă această profesie. Ei vor trece prin traininguri pentru că noi credem că este foarte important ca ei să aibă o bază, să știe cum să se comporte cu copii, pentru că vom avea copii de toate vârstele”, a mai spus Andreea Buligă.
O cameră de joacă pentru micuții pacienți
La Secțiile de Pediatrie va fi amenajat, tot prin intermediul acestui generos proiect, și un loc de joacă unde copiii care sunt internați pe saloane pot să meargă pentru a-și petrece timpul liber. Aici vor găsi jucării, dar și persoane minunate cu care vor purta conversații. «Am reușit să identificăm, împreună cu personalul medical de la Spitalul nr. 1, respectiv de la Secția de Chirurgie, un spațiu pe care îl putem amenaja ca și o cameră de joacă. O vom dota cu televizor, calculator, jocuri, cărți, toate obiectele de care ar avea nevoie pentru ca zilele lor acolo să treacă mai ușor și cu mai multă bucurie. Ni s-a alăturat și Liceul de Arte „Marin Sorescu”, ai cărui mici artiști ne vor ajuta să pictăm pereții locului de joacă», a afirmat responsabilul de proiect.
Părinții vor fi învățați cum să-și sprijine copiii bolnavi
Proiectul va avea și o altă parte frumoasă, în sensul că organizatorii își propun să poarte discuții și cu părinții micuților pacienți pentru a-i învăța cum trebuie să se comporte în fața bolii, câteodată fiind vorba de boli necruțătoare. „Este foarte important să intervenim și asupra părinților pentru că modul în care ei se raportează la evenimentele traumatice prin care trec copiii lor influențează foarte mult modul în care acești copii, la rândul lor, depășesc aceste evenimente. Vom strânge grupuri de câte 20 de părinți care vor lua parte la seminarele noastre”, a mai spus Andreea Buligă. Beneficiari indirecți vor fi și cadrele medicale, pentru că atunci când un copil este mai fericit va răspunde altfel la tratament.
Voluntariatul îi ajută mult pe tineri
Cu mult entuziasm, Mihaela Pârvu, partener în acest proiect, a mărturisit că inițiativa va avea un impact deosebit și pe foarte multe planuri, punându-și toată încrederea în tineri. „Am ajuns la concluzia că pentru a schimba ceva în societatea aceasta și la nivelul comunității noastre locale, atât de deficitare sub unele aspecte, trebuie să pleci de la mentalitate. De aceea, sunt sigură că implicarea tinerilor în actele de voluntariat va face ca, pe viitor, aceștia să devină, la rândul lor, independenți și responsabili și să aibă singuri inițiative de genul acesta, de a ajuta societatea. Cu sprijinul formatorilor, și părinții vor învăța să facă față situațiilor stresante prin care trec în momentul în care copilul are o problemă de sănătate. Să învețe să-l pregătească pentru a nu mai privi nici internarea în spital ca pe o traumă, nici boala în sine și pentru a deveni un adult puternic”.
Copiii au și nevoi psihologice, nu doar medicale
Emilia Sorescu, care va avea calitatea de formator, a spus că proiectul este o noutate în Oltenia, deoarece nimeni nu s-a gândit că, în secțiile de pediatrie, sunt și alte nevoi ale copiilor decât cele medicale. „Acești copii au și nevoi sociale, psihologice, de care nu se îngrijește nimeni. Asistență socială de ceva ani și am printre studenții mei oameni minunați care obișnuiesc să desfășoare și activități de voluntariat. Ceea ce îmi doresc eu de la acest proiect este ca toți cei implicați – elevi, studenți – să desfășoare această activitate într-un mod profesionist, responsabil încât să fie un model de bune practici care să fie permanentizat”.
Gabriela Predu, care este psihoterapeut în cadrul proiectului, a lăudat inițiativa, spunând că este una izvorâtă din suflet, din căldura și dragostea pentru semenii noștri și, în special, pentru copii. „Fiecare dintre noi putem să facem lucruri minunate, fiindcă avem un potențial uriaș care așteaptă să fie descoperit. Și nu poate să fie descoperit decât dacă acționăm. Trebuie să manifestăm acea dorință cumva. Și acest proiect își dorește acest lucru”.
***
Andreea Niță, președintele ACCES Oltenia, a punctat faptul că voluntariatul este un flagel care îi va contamina pe toți cei care participă. „Cei care intră aici și rămân între 3 și 6 luni vor face din această activitate o parte a vieții lor. Noi am vizat colegiile bune unde găsim acei copii care să înțeleagă beneficiile și din perspectiva relațională, dar și sentimentală”.