Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena vor fi aduse la Craiova

1
729

Parohia Postelnicu Fir din Protopopiatul Craiova Nord se pregăteşte de sărbătoare, la împlinirea a două secole de la zidirea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”. Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 18-20 septembrie va fi organizată o serie de activităţi şi evenimente duhovniceşti, menite să marcheze momentul aniversar.

„Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la sfințirea Bisericii Postelnicu Fir, credincioșii craioveni vor avea bucuria duhovnicească de a înălța rugăciune și a se închina sfintelor moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena și ale Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei”, precizează Biroul de presă al Mitropoliei Olteniei. Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena va fi adusă la Biserica Postelnicu Fir din Craiova, de la Mănăstirea Pantocrator, Drăgănești – Vlașca, din Episcopia Alexandriei și Teleormanului.

Evenimentul va avea loc vineri, 18 septembrie, când sfintele odoare vor fi aşezate spre închinare împreună cu racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, aflate la Biserica Postelnicu Fir. În seara acestei zile se vor săvârşi slujba Vecerniei şi acatistele celor doi sfinţi (ora 18.00). Sâmbătă, 19 septembrie, credincioşii vor participa la Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, iar seara, începând cu ora 18.00, vor lua parte la slujba de Priveghere.

Sărbătoarea Parohiei Postelnicu Fir va culmina duminică, 20 septembrie, prin Sfânta Liturghie arhierească, care va fi oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcop al Severinului și Strehaiei. Tot duminică va avea loc întrunirea națională anuală a Asociației „Oastea Domnului”.

1 COMENTARIU

  1. Băieţi, corect este Postelnicu FIRU. Diminutivul vine de la prenumele ZAMFIR şi se poartă în zona Municipiului Băileşti. Întrebaţi prin centru, pi la Molument, sau uitaţi-vă în cartea de telefon. Nu veţi găsi niciun FIR, dar puteţi afla că pe câţiva îi cheamă FIRU.

Comments are closed.