Cărţi şi profesori pentru copii

0
334

A început anul şcolar,  o parte din probleme au fost rezolvate, însă, unele dintre ele, mai aşteaptă clarificări. Este  vorba despre distribuirea manualelor şi a mobilităţii personalului didactic.

Distribuirea manualelor a început cu câteva zile înainte de inaugurarea noului an şcolar, şi multe probleme au fost rezolvate: „Pentru clasa I, toţi copiii vor primi manuale noi, iar pentru clasa a II-a avem 5% noi, iar restul refolosibil. De asemenea, cei din cea de-a treia clasă a învăţământului primar vor fi şi ei beneficiari ai programului, dar cu unele modificări. În prima zi de şcoală, toţi elevii vor avea la dispoziţie manualele existente în depozitul de carte şcolară. Pe măsura finalizării tipăririi şi distribuirii noilor manuale, acestea vor intra în posesia elevilor. Aceştia pot păstra cărţole până la sfârşitul anului şcolar ”, a precizat prof.  Elena Lavinia Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Pe lângă elevi, în procesul de învăţământ este nevoie şi de cadre, specializate cu adevărat. „Am cerut tuturor unităţilor din teritoriu modul de încadrare a personalului didactic , didactic auxiliar şi a celui nedidactic. La stabilirea numărului de posturi se va ţine seama de planul de învăţământ şi de şcolarizare.  În stabilirea numărului de posturi se includ, obligatoriu, şi rezultatele din degrevarea persoanelor care fac parte din conducere ”, a mai spus Lavinia Craioveanu.