Tânărul de 23 de ani, din comuna Bratovoeşti, prins în flagrant încercând să mituiască un ofiţer al Serviciului Rutier Dolj cu 400 de euro pentru a scăpa de dosar penal, a fost menţinut, ieri, în spatele gratiilor. Hotărârea a fost luată în cadrul procesului în care tânărul este judecat pentru dare de mită şi conducere fără permis.
Judecătorii Tribunalului Dolj au menţinut, ieri, măsura arestării preventive faţă de Marian Alin Oancea, de 23 de ani, din comuna Bratovoeşti, care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără permis: „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. Menţine arestarea preventivă a inculpatului OANCEA ALIN MARIAN. În baza art. 272 alin. 3 NCPP Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.09.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.
Reamintim că reprezentanţii IPJ Dolj anunţau, la sfârşitul lunii mai, faptul că un ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Dolj sesizase conducerea că, în timp ce se afla în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe D.N. 55, în localitatea Teasc, a oprit pentru control un autoturism BMW condus de Marian Alin Oancea, de 23 ani, din comuna Bratovoeşti, Dolj. La verificarea documentelor, poliţistul a constatat că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Permisul îi fusese suspendat pentru o perioadă de 30 de zile, pentru cumul de puncte, iar suspendarea i-ar fi expirat o zi mai târziu. Oancea a fost dus la sediul IPJ Dolj, unde se află şi Serviciul Rutier Dolj, pentru întocmirea actelor de constatare a infracţiunii, însă tânărul, în repetate rânduri, i-a propus ofiţerului de poliţie să-i dea suma de 400 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal. Conducerea IPJ Dolj a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, care au preluat cercetările, iar pe 26 mai a.c., la ora 18.30, a fost realizat flagrantul, tânărul fiind prins cu banii în biroul poliţistului. Oancea a fost reţinut pe 24 de ore, iar o zi mai târziu, miercuri, 27 mai a.c., a fost prezentat Tribunalului Dolj, care i-a emis mandat de arestare pe 30 de zile, respingându-i cererile de arest la domiciliu sau luarea măsurii controlului judiciar.