Aflăm, mai întâi, cum se spune „pe surse”, şi apoi din lecturarea H.G. nr. 731/9 septembrie 2015, că doamna Simona Moise a fost desemnată „să exercite cu caracter temporar, prin detaşare, în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect a Doljului”. Ceea ce nu mai precizează Hotărârea Guvernului României, în vigoare din data de 10 septembrie a.c., când a fost publicată în Monitorul Oficial, este că doamna Simona Moise reprezintă oferta UNPR, partid aflat în coaliţia de guvernare şi, de asemenea, că a fost consilier judeţean în actuala legislatură, până la numirea menţionată, fiind pe deasupra cadru didactic la Universitatea „Spiru Haret” din Craiova. În felul acesta UNPR Dolj ajunge „la paritate” cu PSD Dolj, în privinţa funcţiilor publice deţinute, indirect eligibile sau neeligibile: câte un viceprimar al Craiovei şi respectiv un subprefect şi un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Un detaliu politic interesant. Pentru raportul de forţe. Fără a „răscoli” CV-ul doamnei Simona Moise, deci fără a avea multe cunoştiinţe despre domnia sa, căreia i se încredinţează o demnitate publică, prevăzută în lege ca având „statut de înalt funcţionar public”, găsim de cuviinţă că anunţul trebuia făcut atât de UNPR Dolj, cât şi de Prefectura Dolj, a cărei activitate are între principiile pe care se întemeiază şi transparenţa deplină, presupusă de liberul acces la informaţiile de interes public. Cazul la care ne referim, fără a stârni curiozităţi maliţioase, nu este excepţia ci… regula. Fiindcă şi alte numiri, la serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul Doljului, au răzbit în spaţiul public cu întârzieri, uneori întâmplător, fără a se ştii cu exactitate „entitatea”, să-i spunem aşa, care a făcut recomandarea. Oportună sau inoportună. O scoatem din discuţie pe doamna Simona Moise, care oricum timp de trei ani, consilier judeţean fiind, poate fi bănuită că ştie „de unde până unde” se întinde Doljul cu problemele lui specifice. Dar în genere te aştepţi să întâlneşti, în funcţii publice, oameni care au făcut ceva, cât de cât, fie în plan profesional, fie în plan politic, fie – măcar – în plan moral. Cu ceva notorietate, putându-se revendica de la o prestaţie măsurabilă şi recunoscută. La noi însă, în loc de criterii avem de a face cu mici dexterităţi conjuncturale, aranjamente de culise şi nu mai continuăm, fiindcă lucrurile plutesc într-un neliniştitor mister. Un singur exemplu: schimbarea aiuristică de la ISJ Dolj, cu înfăţişarea ei arbitrară, nimic altceva decât rezultatul unui amestec nefericit de hazard şi interese de neînţeles, managementul şcolar având propriile exigenţe. Rateurile din învăţământ sunt mai costisitoare decât cele de la reabilitarea drumurilor. Un drum sau o stradă se pot reface, un copil nu-şi mai poate recupera cunoştiinţele neasimilate la timp. Încă o observaţie: problema învăţământului doljean nu este doar subfinanţarea, ci mai degrabă faptul că nu puţini dascăli sunt lipsiţi de vocaţie şi, pe cale de consecinţă, de respectul societăţii. Într-o legislaţie a administraţiei publice locale, „stufoasă”, cu modificări de tot felul, cum sunt cele care au survenit la Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, lustruind-o şi relustruind-o până la a nu mai înţelege mare lucru din ea, totul este posibil, pentru ca lucrurile să meargă… prost.
