Mănăstirea Maglavit îşi sărbătoreşte astăzi hramul

0
529

Credincioșii din Oltenia sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, la sărbătoarea hramului Mănăstirii Maglavit din judeţul Dolj care va avea loc, astăzi, de praznicul “Naşterea Maicii Domnului”. Momentele liturgice au început chiar de ieri seară când a fost săvârşită Vecernia unită cu Litia şi slujba Privegherii. În ziua praznicului, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, pe  esplanada special amenajată în faţa bisericii sfântului aşezământ monahal.

Existenţa Mănăstirii Maglavit este legată de numele lui Petrache Lupu, un locuitor al Magalvitului, care, în perioada interbelică a avut mai multe teofanii în locurile unde se află mănăstirea, în timp ce se afla cu oile la păscut. Piatra de temelie a sfântului locaş a fost pusă la 14 septembrie 1935 de către Episcopul Râmnicului, Vartolomeu Stănescu. Lucrările de construire au fost suspendate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial şi oprite definitiv în timpul regimului comunist. Abia după 1989 acestea au fost reluate, în prezent lucrându-se la finalizarea picturii interioare, realizată în tehnica frescă.