Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Calafat au descoperit, marţi seara, un cetăţean ceh care intenţiona să achite taxa de pod cu o bancnotă falsă de 100 de euro. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, marţi seară, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au fost anunţaţi de către un controlor de trafic din cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat, cu privire la faptul că un cetăţean ceh a încercat să plătească taxa de pod cu o bancnotă de 100 de euro falsă. În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră doljeni s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetăţeanul ceh Jan K., în vârstă de 59 de ani, iar în urma examinării bancnotei a reieşit că aceasta nu prezintă elementele de siguranţă ale uneia autentice. Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota era falsă şi că a primit-o ca rest în Bulgaria.
“Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate”, a precizat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef Romică Ivănoiu.