Craiova: 122 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale sărbătoriți de IJJ Dolj

0
430

Jandarmeria Română, la 1 septembrie 2015, sărbătoreşte 122 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale. Această sărbătoare, de o mare încărcătură emoţională, reprezintă un moment ce ne onorează şi ne bucură deopotrivă, evocând gloriosul trecut şi impresionantul prezent al acestei Arme. Cu acest prilej, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj a organizat şi desfăşurat o serie de activităţi dedicate „Zilei Jandarmeriei Rurale” cu scopul de a păstra viu trecutul instituţiei şi de a cinsti jandarmii ce s-au jertfit pe altarul patriei. Marţi, 01 septembrie a.c., la sediul I.J.J. Dolj, în Sala Tradiţiilor, a fost organizată o expoziţie de fotografii privind istoria Jandarmeriei Române, iar în Sala Polivalentă, în prezenţa cadrelor militare şi a personalului civil, a avut loc o evocare cu tema ”1 Septembrie – Ziua Jandarmeriei Rurale”, susţinută de lect. univ. dr. Florian Olteanu.