Conform IPJ Dolj, în această dimineață, Ilie Roman, de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan dinspre Craiova către Filiași, pe DE 70,în apropierea comunei Brădești a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un Opel la volanul căruia se afla Gheorghe Alexandru de 63 de ani din Țânțăreni. În urma impactului, cei doi șoferi, dar și doi pasageri din Opel au fost răniți, cu toții fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru îngrijiri și investigații.