A fost odată, în Bănie…

0
870

Amintiri nepreţuite din duelurile cu Steaua

 

Una dintre cele mai mari rivalităţi din fotbalul românesc, începută acum aproape 51 de ani, mai exact în 30 august 1964, îşi dispută duminică un nou episod. Al 95-lea, în campionat, între Craiova şi Steaua, fie că prima echipă a oraşului s-a numit Ştiinţa, FC Universitatea sau, cum se intitulează actualmente, CS Universitatea.

În cele ce urmează vom încerca o prezentare a celor mai frumoase victorii alb-albastre înregistrate contra Stelei, în Bănie, adevărate meciuri de poveste, meciuri de neuitat.

“Careul” lui Cârţu (25 iunie 1983: Craiova – Steaua 5-2)

Sorin Cârţu

40.000 de fani au venit să-i încurajeze pe Balaci şi ai lui într-o partidă fabuloasă pe stadionul Central. Era ultimul meci pe teren propriu al unui sezon în care Craiova câştiga Cupa şi termina pe doi în campionat. Ce vremuri!

Echipa de aur a Ştiinţei, “Craiova Maxima”, din care nu lipseau jucători precum Balaci, Lung sau Ţicleanu dădeau piept cu echipa ce avea să reuşească peste puţini ani cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc, cucerirea Cupei Campionilor. Belodedici, Duckadam sau Balint nu lipseau din echipa Stelei.

Primul gol a căzut chiar înainte de pauză (44), actualul director tehnic al Univeristăţii, Sorin Cârţu descătuşându-i pe olteni. De altfel, Sorinaccio, aşa cum este cunoscut acum, avea să fie eroul meciului.

În minutul 47, Balaci a centrat şi Cârţu a marcat din nou. Steaua a redus din diferenţă prin Mureşan, sperând într-o revenire. Pe teren însă era un jucător care făcea unul dintre cele mai bune jocuri ale sale în tricoul Craiovei. Cârţu reuşeşte tripla în minutul 60, după o pasă a lui Ţicleanu.  Ulterior obţine şi un penalty, într-un duel cu Belodedici, dar ratează. O greşeală care avea să fie reparată cinci minute mai tîrziu. Balaci dă a doua sa pasă de gol, iar Cîrţu punctează pentru a patra oară.  Până la finalul meciului, Tudorel Stoica a mai marcat pentru Steaua, respectiv Ţicleanu pentru Craiova.

Universitatea Craiova: Lung – Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu – Ţicleanu, Geolgău, Irimescu, Balaci – Cârţu, Cămătaru.

Steaua: Duckadam – Anghelini, Belodedici, Florin Marin, Fodor – Balint, Stoica, Mureşan, Majearu – Câmpeanu, Turcu.

De 9 ori în plasă, de 3 ori în bară (18 iunie 1986: Craiova – Steaua 5-4)

După un alt 5-2 în 1985, cu adevărat fantastic avea să fie ce s-a petrecut un an mai târziu. Cu mai bine de o lună înainte Steaua câştiga Cupa Campionilor Europeni. Devenise “regina” Europei, lucru însă care nu i-a impresionat prea mult pe olteni. Steaua era deja campioană, iar Ienei a decis să menajeze cîţiva din jucătorii de bază.

Cei 35.000 de fani veniţi să urmărească această partidă cu siguranţă nu au fost dezamăgiţi de ceea ce au văzut. Zeci de ratări, trei şuturi în bară, nouă goluri şi trei penalty-uri a fost ilanţul unui meci extraordinar. Marian Bâcu, ultimul golgheter al “Craiovei Maxima”, a fost cel care a deschis balul.

Au marcat: Bâcu (min 16 şi 58), Cârţu (23), O. Popescu (25), Badea (66), respectiv Piţurcă (20, 41, 79), Radu II (90)

Universitatea Craiova: Lung – Ad. Popescu, Săndoi, Cioroianu, Stănescu – Gh. Popescu, Badea, Irimescu, Bâcu – O. Popescu, Cârţu.

Steaua: Stîngaciu – D. Petrescu, Petcu, Stancu, Weissenbacher – Bălan, Gheorghe, Majearu, Bărbulescu – Piţurcă, Radu II

La fotografie (7 iunie 1992: Craiova – Steaua 5-4)

Ion Crăciunescu a fost cel care a abitrat meciul din Bănie. Un meci spectaculos într-un sezon în care Dinamo câştiga titlul, Steaua termina pe doi şi Craiova pe patru. Doi dintre protagoniştii meciurilor de poveste dintre Craiova şi Steaua stăteau acum pe băncile celor două echipe. Cârţu la Ştiinţa şi Piţurcă la echipa din Ghencea.

Cu Gică Craioveanu şi Cristescu în echipă, Craiova avea să obţină victoria în minutul 86, autorul golului fiind Ciurea, care a încheiat cu un hattrrik.

Au marcat: Cristescu (11), Ciurea (22, 41, 86), Badea (38) / Andraşi (4, 32), State (11, 75)

Universitatea Craiova: Dumitru – Cojocaru, Barbu, Ad. Popescu, Mogoşanu – Ciurea, Silvian Cristescu, Olaru, Badea – Craioveanu, Pigulea.

Steaua: Gherasim – Cristescu, Mirea, Doboş, Ungureanu – Gâlcă, Minea, Panduru, Stan – Andraşi, State.

“Brazilieni” în alb-albastru (17 mai 1997: Craiova – Steaua 3-2)

Cu Ionel Luţu  în zilele lui bune, cu Gabi Popescu extraordinar şi Cristescu cu o mare poftă de gol, jucătorii antrenaţi pe atunci de Silviu Lung şi Irimescu nu şi-au dezamăgit fanii, veniţi în număr de 35.000.

Ionel Luţu

După una din cele mai bune  reprize avute până atunci de Craiova, care a condus cu 3-1 la pauză.

Au marcat: Cristescu (13, 32), Luţu (44) / C. Munteanu (28), Roşu (70).

Universitatea Craiova: David – Năstăsie, Naicu, Crăciunescu, Mitriţă – Cristescu, G.Popescu, Luţu, Frăsineanu – Vrăjitoarea, Ungur.

Steaua: Gherasim – Miu, Răchită, Baciu – Reghecampf, D. Şerban, Rotariu, C. Munteanu, Militaru – Lăcătuş, Stan.

  • 94 de partide în campionat au jucat până acum Universitatea şi Steaua, iar bilanţul e favorabil bucureştenilor, 50 de victorii, 21 de remize şi 23 de înfrângeri (golaveraj 158-105)
  • În cele 47 de partide de la Craiova, Ştiinţa a învins de 19 ori, a remizat în 15 ocazii şi a pierdut 13 jocuri (golaveraj 73-62).
  • În capitală, U s-a impus de doar 4 ori (antologică rămâne victoria din 3 iunie 1973, scor 6-2), a terminat la egalitate în 6 rânduri şi a pierdut de 37 de ori (golaveraj 32-96).
  • Craiova n-a mai învins Steaua de 13 ani, din 1 septembrie 2002, 3-1 pe “Ion Oblemenco” (Verdeş 2 şi Vlădoiu).