Halep s-a calificat în semifinale la Toronto. Simona a învins-o Aga Radwanska cu 0-6, 6-3, 6-1!

0
342

Campioana noastră reuşeşte o revenire de senzaţie în meciul cu Agniezska Radwanska şi se califică în semifinalele turneului de la Toronto. Halep a pierdut clar primul set, însă nu a fost afectată de acel 0-6 din primul set. În al doilea set, Halep a început mai greu, însă a reuşit să se concentreze şi să egaleze la seturi.

În decisiv, Halep a dominat autoritar şi s-a impus cu 6-1. În semifinale, campioana noastră va avea o misiune teoretic mai uşoară decît în sferturi, urmînd să joace cu învingătoarea dintre Lesia Tsurenko şi Sara Errani.

Simona Halep a vorbit la finalul meciului:  „Nu am putut să mă concentrez în primul set. Am reuşit să mă concentrez în setul secund, să intru în raliuri, să rămîn în meci şi asta a contat. Serviciul a mers bine din setul secund, am făcut totul ca să îmi mulţumesc suporterii. În primul set am fost ZERO şi suporterii tot m-au susţinut. Joc finale în fiecare zi, fiecare meci e important, lupt pentru fiecare minge. Mă bucur că joc semifinale aici”.