Universitatea Craiova a obţinut prima victorie a sezonului, cu două goluri frumoase
Două echipe care nu s-au bucurat de victorie în acest campionat, Craiova şi Chiajna, s-au întâlnit pe „Extensiv”, oaspeţii aliniind la start mai mulţi craioveni decât trupa lui Cârţu şi Săndoi: Bărboianu & Dina vs Băluţă. Începutul n-a fost de bun augur pentru Universitatea, care a pierdut o schimbare din start, fiindcă Popov a declarat forfaitul după cinci minute, deşi Izoranu se încălzise cot la cot cu bulgarul, care se resimţea dinainte de joc. Avea să fie printre puţinele evenimente al primei reprize, fiincă gazdele s-au chinuit cu posesia la centrul terenului, iar ilfovenii n-au pretins mai mult de a păstra scorul intact. Fără un vârf veritabil, Craiova şi-a confirmat postura de cea mai ineficientă echipă a Ligii I, plimând mingea de-a latul, spre disperarea celor care au renunţat la o plimbare la pădure sau o răcorire la ştrand pentru a vedea ceva fotbal. Singura şansă de dezmorţire a tribunelor i-a aparţinut lui Ferfelea, blocat de Matache la 11 metri, din ciocnirea ulterioară gazdele solicitând penalty, iar specialiştii le-au dat dreptate. Mateiu, singurul marcator al Craiovei din acest sezon, a avut ocazia de a-şi dubla reuşita, dar a tras în Matache. Deschiderea de scor s-a amânat doar cu un minut, fiindcă o centrare perfectă a lui Vătăjelu a ajuns în capul celui mai scund jucător de pe teren, Băluţă şi singurul craiovean al Universităţii a lovit decisiv. Intrarea lui Ivan impulsionase atacul gazdelor, dar la câteva minute după gol a urmat o schimbare defensivă, închizătorul Madson substituindu-l pe Bawab pentru a forma „autobaza” cu aproape o jumătate de oră înainte de final. Schimbarea a avut efectul de a aduce Chiajna în atac, iar pe o contră Zlatinski a dublat avantajul. La primul meci ca titular, bulgarul a folosit piciorul de bază pentru a-l loba pe Matache. Faza a fost declanşată de o pasă a ilfovenilor către Mateiu, care a dat assist-ul firesc. Craiova obţine prima victorie a sezonului, care mai îndepărtează presiunea de pe umerii lui Cârţu şi Săndoi. Până miercuri, când în Bănie ajunge Viitorul lui Hagi.
Universitatea Craiova –
Concordia Chiajna 2-0
Au marcat: Băluță 52, Zlatinski 80
Stadion: “Extensiv”, spectatori: 2.000
Universitatea: Bălgrădean 7 – Dumitraş 6, Popov (6 Izvoranu) 7, Acka 7, Vătăjelu 7 – Băluţă 8, Zlatinski 7, Mateiu 8, Ferfelea 6 (51 Ivan) 7 – Nuno Rocha 6, Bawab 6 (65 Madson) 6. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.
Chiajna: Matache 6 – Bărboianu 6, Sârghi 6, Tincu 6, Bucurică 6 – Giurgiu 5 – Serediuc 6, M. Cristescu 5 (57 M. Constantinescu) 5, Bruno Madeira 5 – Dina 5 (65 Purece) 5, Răducanu 5 (54 Țâră) 5. Antrenor: Marius Baciu.
A arbitrat: Iulian Călin (Piteşti) 5.
Bălgrădean – N-a prea fost întrebuinţat, fiindcă ilfovenii n-au fost deloc periculoşi. A avut doar o intervenţie, la o lovitură de cap.
Dumitraş – Evoluţie discretă, nu a mai avut aportul ofensiv obişnuit.
Popov – Şi-a pus antrenorii în postura de a avea practic doar două schimbări la dispoziţie. La experienţa lui trebuia să realizeze înainte de meci că nu poate intra.
Izvoranu – Folosirea lui Popov era incertă, aşa că Izvoranu a făcut încălzirea alături de titulari şi a fost pregătit să intre. Evoluţie sigură, agresivitatea sa a oferit încredere coechipierilor.
Acka – A jucat bine, a avut o singură scăpare, fiind depăşit prea uşor de Răducanu în prima repriză, când era penultimul apărător.
Vătăjelu – A pierdut multe dueluri în prima parte, în cea de-a doua a jucat mult mai bine, a dat şi centrarea perfectă pentru primul gol.
Băluţă – Revenit titular, a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale la Craiova. A avut prima ocazie, în minutul 2, cu un şut spre vinclu. Peste câteva minute a deposedat în propriul careu, într-o fază care putea fi extrem de periculoasă. Execuţie frumoasă la gol, s-a sincronizat perfect la centrarea lui Vătăjelu. Oricum, are un joc de cap remarcabil pentru înălţimea sa, a mai câştigat câteva dueluri aeriene cu adversari mai înalţi.
Mateiu –Este cel mai bun jucător al echipei în acest sezon. Acoperă bine centrul terenului, aleargă foarte mult, pasează mai sigur şi apare şi la finalizare. A avut o ocazie bună înainte de primul gol, dar a tras în Matache. S-a schimbat radical faţă de returul campionatului trecut.
Zlatinski – Destul de discret în prima parte, a încercat să-şi plaseze câteva pase în diagonală. Pierde momente importante folosindu-şi exclusiv stângul. Execuţia de la gol a fost superbă, deşi mingea era ideală pentru celălalt picior.
Ferfelea – Nu se simte la fel de bine în stânga precum în centru. Putea marca la ocazia din prima repriză, la care se impunea penalty.
Nuno Rocha – Inexistent în prima repriză, a pierdut aproape toate mingile pe care le-a primit. A alergat mult în partea a doua, dar n-a avut reuşite. A tras modest de la 16 metri la o acţiune care a precedat golul doi.
Bawab – A jucat bine şi a fost mult mai altruist. N-a avut ocazii, dar a impresionat la câteva preluări în care chiar credeai că e mingea spartă, I s-a lipit de picior.
Ivan – A intrat foarte bine în joc. A făcut presing, a câştigat mingi în adâncime prin viteza sa, protejând foarte bine, a intrat în combinaţii. A fost atacantul agresiv pe care-l cerea Cârţu până acum. Pe final a jucat mijloocaş dreapta, probabil pentru că Băluţă nu mai avea suflu.
Madson – Brazilianul a avut rolul de a închide jocul, de a securiza prima victorie. S-a descurcat bine. A încercat şi un şut de la distanţă, dar prea sus.
Emil Săndoi: „Este prima victorie şi o aşteptam. Eu cred că trebuia să câştigăm şi în meciurile trecute, fiindcă am jucat foarte bine. Acum nu am jucat mai bine, dar am reuşit să învingem. Avem două rezultate pozitive. Egalul de la Târgu Mureş şi victoria cu Concordia Chiajna. Chiar meritam să câştigăm. Chiajna este o echipă disciplinată, dar nu au reuşit să pună în pericol poarta noastră. În prima repriză am avut mai multe ocazii decât ei. L-am pierdut pe Popov. El a resimţit ieri că are ceva probleme, dar a insistat ca să joace, astfel am pierdut o schimbare la început de partidă. Ambele echipe erau într-o criză de puncte, dar acum am mai urcat în clasament, mai avem un meci acasă şi sperăm să urcăm în continuare”.