Ford România a anunţat ieri o serie de schimbări la nivelul conducerii companiei, atât pentru uzina din Craiova, cât şi pentru Compania Naţională de Vânzări, cu sediul în Bucureşti. Începand cu august 2015, Jaime Ortiz-Canavate, în prezent Manager de Producţie, Operaţiuni Autovehicule la fabrica Ford din Valencia (Spania) este numit Manager al Fabricii de Motoare din Craiova, înlocuindu-l pe John Oldham.
După 2 ani de conducere a Uzinei de Motoare din Craiova şi cu o experienţă de peste 35 de ani în cadrul Ford Marea Britanie şi Ford Europa, John Oldham este astfel avansat în funcţia de Manager Asistent- Operaţiuni Vehicule Craiova. Jaime Ortiz- Canavate s-a alăturat companiei Ford în 1999 şi a deţinut mai multe funcţii în departamentele de Dezvoltare a Produselor şi de asemenea în cadrul Diviziei de Operaţiuni Producţie Motoare şi Producţie Vehicule, în cadrul Ford Spania, Ford Marea Britanie şi Ford Germania.
Atât John cât şi Jaime vor continua să lucreze sub directa coodonare a lui Jan Gijsen, Preşedintele Ford România şi totodată şeful uzinei din Craiova, care a declarat: “Doresc să îi felicit atât pe John, cât şi pe Jaime pentru noile lor roluri, cu atat mai mult cu cat uzina noastră din România continuă să joace un rol strategic în ceea ce priveşte producţia Ford la nivel european.”
Rafal Krajewski, parte a echipei din România
De asemenea, Ford România anunţă că începand cu luna august a anului în curs, Cristian Prichea este numit Manager Vânzări al Companiei Naţionale de Vânzări, înlocuindu-l pe Rafal Krajewski, care a condus vânzările Ford din România în ultimii 2 ani. Rafal a fost parte a echipei din România încă de la înfiinţarea Companiei Naţionale de Vânzări în 2010, iar pentru mai bine de 3 ani a lucrat ca Manager al Diviziei de Servicii Clienţi-Ford România. Rafal urmează să se alăture diviziei Ford din Africa şi Orientul Mijlociu în noul său rol de Manager Retail al Diviziei de Servicii Clienţi.
„Vom continua să consolidăm prezenţa puternică a Ford în România”
La rândul său, Cristian Prichea s-a alăturat echipei Ford tot în 2010 în calitate de Manager de Produs, iar 2 ani mai târziu a fost numit Marketing Manager, departament pe care l-a condus până în august anul acesta. “Mă bucur foarte mult pentru Cristian şi Rafal şi le urez mult succes la noile locuri de muncă. Vom continua să consolidăm prezenţa puternică a Ford în România nu doar ca unul dintre investitorii strategici, dar şi în ceea ce priveşte sectorul de retail şi vânzarea de flote auto, având sprijinul unei echipe dedicate şi al unei reţele performante de dealeri”, a spus Valerio Brenciaglia, Director General al Ford România, Compania Naţională de Vânzări.