Cinci persoane prinse la vama Calafat cu documente false

0
362

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit la acest sfârşit de săptămână cinci persoane care au încercat să intre ilegal în ţară folosindu-se de documente de călătorie false sau aparţinând altor persoane. Astfel, sâmbătă, la ora 22.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – Vidin Feroviar, s-au prezentat pentru a intra în ţară, două persoane care au prezentat pentru control cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor greceşti. La verificarea documentelor, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a constatat că documentele sunt false, persoanele în cauză fiind cetăţenii sirieni Dahut B. şi Jurdjet B., în vârstă de 76 şi respectiv 49 de ani. Alţi trei bărbaţi au încercat să intre ilegal în ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – Vidin rutier, prezentând la control paşapoarte olandeze care aparţineau altor persoane. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor  în cauză, acestea fiind preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun, după cum au anunţat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.