Universitatea din Craiova – rezultate mari, pe măsura investiţiilor şi managementului

0
325

Universitatea din Craiova se poate mândri cu rezultate de excepţie.Și nu vorbim de cele obţinute la diverse concursuri şi competiţii, ci de cele de după definitivarea depunerii dosarelor de admitere de către candidaţi. Se observă o creştere cu peste 19% a numărului celor care s-au arătat dornici să urmeze cursurile instituţiei de învăţământ superior din Craiova, în anul universitar 2015/2016. S-a ajuns la aceste date datorită managementului dovedit, în decursul timpului, de conducerea Universităţii din Craiova, care, pe lângă buna gospodărire a banului public primit şi proiectele finanţate din venituri proprii, a atras şi fonduri europene, de zeci de milioane de euro, pe care a ştiut să le gestioneze.

 Pentru anul universitar următor, Universitatea din Craiova are înregistraţi 5.567 (2.850 la fonduri bugetate) de candidaţi înscrişi la Facultăţile aflate în subordine, cu toate specializările pe care acestea le presupun. Este o creştere cu 19,03%, faţă de anul trecut, cel mai mare plus fiind consemnat la Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii (aproape 42 de procente) – 636 de candidaţi, faţă de 450 în 2014, 359 fiind la buget. Creşteri semnificative se constată şi la Automatică, Calculatoare şi Electronică – 537 (296 acceptaţi fără taxe), faţă de 430 în 2014; Agricultură şi Horticultură (943, 314 „bugetaţi” – 693 în 2014).

De asemenea, Universitatea din Craiova a avut venituri externe nerambursabile în valoare de peste 18 milioane de euro, cheltuielile fiind de circa 26 de milioane de euro, pe perioada 2011 – 2013. Valoarea proiectelor – în număr de 24 –implementate în 2015 a fost de aproximativ 32 de milioane de euro. În perioada 2012 – iunie 2015, încasările din contractele de cercetare au fost de aproape 6 milioane de euro, iar fondul de cercetare, constituit şi pus la dispoziţia decanilor şi în fondul centralizat din veniturile proprii ale Universităţii din Craiova, a depăşit 800.000 de euro. Toate aceste rezultate nu puteau fi obţinute fără un management adecvat.

„Nu contează să ai o diplomă, ci ceea ce ai învăţat”

Cel mai în măsură să prezinte situaţia este prof. univ. dr.  Dan Claudiu Dănişor, rector al Universităţii din Craiova, ceea ce a şi făcut, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. „Avem o creştere spectaculoasă şi datorăm acest lucru atât părinţilor, cât şi elevilor care au înţeles că trebuie să înveţe. Universitatea din Craiova s-a orientat către piaţa muncii, introducând specializări care trebuie să ţină cont de cerinţe. Am avut şi avem un contact permanent cu angajatorii, astfel încât să şcolarizăm ceea ce se cere. Nu contează să ai o diplomă, ci ceea ce ai învăţat în decursul anilor de studiu. Am făcut eforturi pentru modernizarea infrastructurii şi pentru pregătirea cadrelor didactice. În timpul crizei economice am reuşit, din fondurile atrase de noi, aşa cum le-am şi prezentat, să mărim salariile cadrelor didactice şi a personalului auxiliar. Nu este puţin, pe fondul unei recesiuni economice. Alocaţiile bugetare au scăzut de la an la an, dar ne-am descurcat şi de aceea avem aceste rezultate. Am dat un semnal puternic, receptat cum se cuvine, iar copiii şi părinţii au căpătat încredere în noi”, a declarat rectorul Dan Claudiu Dănişor.

Dan Claudiu Dănişor

Rectorul Universităţii din Craiova – adeptul reintroducerii examenului de admitere

Un bun manager, nu mai vorbim de calitatea sa de dascăl, Dan Claudiu Dănişor se arată un partizan al susţinerii examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior: „Vă spun, ca o părere personală – sunt adeptul reintroducerii acelui examen. Noi chiar am făcut-o – La Facultatea de Drept şi la cea de Automatică, Calculatoare, la ultima, chiar pentru cea finală, din titulatură. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar, cât ar fi crescut gradul de evaluare a examenelor naţionale, inclusiv Bacalaureatul, trebuie să ne dăm seama de aptitudinile candidaţilor. Dacă tot vorbim de disciplinele tehnice, pot spune că asistăm la o revigorare a acestui segment, şi pe fondul unei creşteri economice. Dar, în acelaşi timp, aş dori o implicare mai mare a structurilor guvernamentale, chiar de cinci ori, în ceea ce priveşte cercetarea în domeniile fundamentale ştiinţifice: matematică, fizică, chimie, biologie etc. Nu vreau să ajungem, dacă nu ne implicăm la timp, să aducem din import specialişti. La aceşti tineri talentaţi este baza. Dacă îi pierdem, va fi destul de grav”.

Este nevoie şi de odihnă

În această vară, chiar dacă este vacanţă, studenţii nu vor sta la odihnă şi distracţie, chiar dacă acestea sunt importante. «Mulţi dintre ei sunt implicaţi în diverse proiecte, inclusiv pe bază de voluntariat. Dar, trebuie să ţinem seama şi de cerinţele lor. Sunt tineri şi este aproape obligatoriu să se distreze şi să se odihnească, iar noi, la Craiova, putem spune că nu mai suntem „oaia neagră” a României, cum ni s-a tot spus, pe nedrept, şi le putem oferi destule modalităţi de petrecere a timpului liber. În toamnă, în campusuri îi aşteaptă surprize plăcute», a mai precizat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor.